Neatenție

Două bătrâne, victime în accidente rutiere

Două bătrâne au ajuns la spital în cursul zilei de marți, după ce au fost accidentate de mașini.
Primul accident rutier s-a produs în jurul orei 11.15, pe drumul comunal 27 din comuna Păltinoasa.
Din cercetările poliției rezultă că victima, Casandra H., în vârstă de 86 de ani, localnică, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără a se asigura, moment în care a fost acroșată de o mașină condusă de Constantin R., în vârstă de 24 de ani, din comuna Drăgoiești.
Din fericire, octogenara a scăpat cu leziuni ușoare de pe urma impactului.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 17.15, un alt accident avea să se petreacă pe DJ 209H, în comuna Baia. Ileana C., în vârstă de 71 de ani, localnică, se deplasa pe marginea drumului când a fost accidentată grav de o autoutilitară care dădea cu spatele. În acest caz, vinovat de producerea accidentului se face șoferul (Haralambie A., în vârstă de 42 de ani, și el din Baia), care nu s-a asigurat la mersul înapoi.

Recomandări

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișate

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișatLa reunirea lotului Cetății, produsă luni, a fost prezent și mijlocașul Radu Ungurianu. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani n-a participat însă la ședința de pregătire condusă de Petre Grigoraș din cauza unei grave accidentări.  Ungurianu a părăsit terenul pe targă în derbiul cu Șoimii Gura Humorului, disputat pe 1 noiembrie, în etapa a XI-a, iar verdictul medicilor a fost unul crunt: ruptura ligamentelor încrucișate de la genunchiul stâng.  Ghinion curat pentru Radu, care a suferit aceeași gravă accidentare și în urmă cu 6 ani, pe când evolua pentru Foresta, atunci fiind însă afectat genunchiul drept. „Având experiența accidentării precedente, când am auzit pocnitura n-am avut nici un dubiu că ligamentul e rupt. M-am operat pe 23 decembrie la o clinică din Bacău.  Sper ca de această dată perioada de recuperare să fie mai scurtă, pentru că acum, în timpul intervenției chirurgicale, mi-a fost implantat un ligament artificial.  Doctorul mi-a zis că operația a decurs bine, genunchiul se prezintă OK, așa că, după o perioadă de cădere, moralul mi-a revenit din nou la cote înalte. Sunt încrezător că în patru luni vor fi din nou pe teren”, a declarat Radu Ungurianu.

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir

Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”