Două avioane de mici dimensiuni s-au acroșat în aer la puțin timp după decolarea de pe Aerodromul din Frătăuți și s-au prăbușit de la o înălțime de circa 300 de metri. Nefericitul eveniment s-a petrecut sâmbătă, 4 august, în jurul prânzului, în timp ce piloții celor două aparate de zbor de tip Skybolt efectuau un ultim antrenament înainte de a se deplasa spre Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Salcea, unde ar fi trebuit să participe la Suceava Air Show.
Imaginile cu momentul în care cele două avioane se află în aer și se acroșează au fost surprinse cu telefonul mobil, iar din filmare se vede cum cad împreună și se zdrobesc de sol. În urma impactului violent, unul dintre piloți a murit pe loc, iar celălalt a fost rănit grav.
Pilotul decedat se numește Cornel Marinescu, avea 60 de ani și era din București. Imediat după impact a fost găsit inconștient și nu s-a mai putut face nimic pentru el, medicii declarând decesul. Cel de-al doilea pilot este Sorin Mihail Bochiș, de 53 de ani, din Timișoara. În momentul în care echipajele medicale au ajuns la locul tragediei, Sorin Bochiș era conștient. La fața locului a fost chemat un elicopter SMURD, care după ce l-a stabilizat pe pilotul rănit l-a transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.
Radu Trelea, pilot instructor din Rădăuți, a oferit detalii, pe pagina sa de Facebook, despre starea de sănătate a lui Sorin Bochiș: „Având în vedere că foarte multă lume se interesează de starea lui Bochiș Sorin, am să folosesc această cale să vă țin la curent, mai ales ca minunata noastră presă încurcă borcanele. Sorin este viu, intubat, în comă indusă, conectat la aparate. I-au fost făcute intervenții la nivelul nasului, maxilarului și piciorului drept pentru stoparea hemoragiilor. În continuare e la terapie intensivă, secția neurochirurgie, Iași. Are multiple hematoame și chiar leziuni la nivelul capului. Deocamdată, se așteaptă resorbția sângelui la nivelul capului pentru eventuale intervenții în zona craniană. În speranța că Dumnezeu va avea grijă de el, orice gând bun este bine-venit”.
Și medicul Tudor Ciuhodaru, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie Iași, a precizat că Sorin Bochiș este monitorizat permanent de opt medici și în funcție de evoluția stării de sănătate se va stabili dacă se va intra în sala de operație.
În urma acestui incident, organizatorii Suceava Air Show au decis anularea evenimentului și au decis ca avioanele care trebuiau să asigure spectacolul în aer să poată fi văzute la sol.
Doi piloți cu o vastă experiență
Cei doi piloți care au fost implicați în evenimentul de sâmbătă de la Frătăuți aveau o vastă experiență în domeniu, cu mii de ore petrecute la manșă.
Cornel Marinescu, pilotul decedat sâmbătă, a urmat cursurile de specialitate ale Școlii Militare de Ofițeri de Aviație „Aurel Vlaicu“. A zburat pe mai multe tipuri de avioane de acrobație și era poreclit Q. El a făcut parte din echipele tehnice care au antrenat loturile naționale de acrobație, iar la un moment dat a făcut parte din cea mai spectaculoasă formație de acrobație aeriană, Hawks of Romania.
În ceea ce-l privește pe Sorin Bochiș, acesta are 53 de ani și este din Timișoara. Este pilot în cadrul unei mari companii aeriene, dar și în cadrul Clubului de Aviație Cioca din Timișoara, unde este și pilot de acrobații.
Are la activ peste 10.000 de ore de zbor și provine dintr-o familie cu tradiții în aviație, tatăl său fiind tot pilot.
Bochiș a luat primele lecții de zbor în anul 1981, la vârsta de 14 ani, iar la 22 de ani a absolvit Institutul de Aviație “Aurel Vlaicu” de la Boboca.
Sorin Bochiș a lucrat ca pilot în Regimentul 93 aviație de vânătoare din Timișoara, unde a zburat pe avioane supersonice de luptă. De asemenea, a locuit câțiva ani în America, unde a zburat pe avioane civile și s-a întors în România după atentatele teroriste de la World Trade Center, din septembrie 2001.
S-a deschis un dosar penal pentru a se stabili cauza accidentului
La scurt timp după incident, la fața locului au ajuns polițiștii care au securizat zona, iar mai apoi au ajuns reprezentanții Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, cei care vor efectua ancheta în acest caz. De asemenea, spre seară au ajuns la Frătăuți și reprezentanții Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS), care împreună cu procurorii suceveni vor trebui să stabilească exact cauza tragediei.
Până în prezent, două sunt versiunile de lucru: o eroare de pilotaj din partea unuia dintre piloți sau o defecțiune tehnică la unul din aparate.
Între timp, a fost deschis și un dosar penal privind infracțiunea de „încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor dacă fapta e de natură să pună în pericol siguranța zborului” (art. 98 alin. 2 rap. la art. 110 din OG 29 /1997 (Codul Aviatic).
Un comunicat au remis și reprezentanții CIAS: „Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) a fost notificat pe data de 04.08.2018, în jurul orei 11:24, cu privire la producerea unui eveniment de aviație civilă la Aerodromul Frătăuți din județul Suceava. În eveniment au fost implicate două aeronave de mici dimensiuni de tip Skybolt, care efectuau un zbor de antrenament. După decolare de pe Aerodromul Frătăuți, imediat după desprindere, din motive încă necunoscute, aeronavele s-au acroșat și s-au prăbușit la o distanță de aproximativ 300 de metri de capătul pistei. Ca urmare a acestui accident, un pilot a murit, iar celălalt pilot necesită îngrijiri medicale. Nu există alte victime. Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) a demarat activitățile de investigație privind siguranța pentru a determina cauzele și împrejurările producerii acestui accident de aviație civilă”.









