Capturi dese

Două autoutilitare cu cherestea de pe piața neagră, oprite una după alta de polițiștii de la Burdujeni

Polițiștii de la Secția Burdujeni și-au făcut o constantă din a depista pe raza de competență mașini care transportă cantități mai mari sau mai mici de lemn fără acte, fapt care evident că trebuie evidențiat pozitiv.
Mașinile cu lemne sunt oprite și verificate pe timp de noapte sau la primele ore ale dimineții, iar confiscările de lemn au fost destul de dese.
Așa s-a întâmplat și în dimineața zilei de 17 octombrie, în jurul orei 6.00, când patrula auto din cadrul Secției de Poliție Burdujeni a oprit pentru control, pe strada Cuza Vodă, două autoutilitare Mercedes Benz în care se afla cherestea.
La volan erau doi bărbați din comuna Frătăuții Vechi, care nu au putut prezenta vreun document de proveniență pentru lemn.
Cheresteaua provenea așadar dintr-o sursă din afara circuitului legal.
După inventariere s-a constatat că una dintre autoutilitare transporta aproape 4 mc cherestea rășinoase, în valoare de aproximativ 3.500 de lei, iar a doua, aproape 2 mc cherestea, cu o valoare de aproximativ 1.800 de lei.
În ambele cazuri, cantitățile de cherestea au fost confiscate și predate în custodie unui inginer silvic din cadrul Ocolului Silvic Adâncata, iar cei doi șoferi au fost sancționați contravențional pentru transport ilicit de material lemnos.

Recomandări

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Camion în valoare de 30.000 de euro, cu care se transporta cherestea fără acte, indisponibilizat de polițiști