Două autoutilitare care transportau ilegal cherestea, depistate de polițiști. Una dintre mașini a fost confiscată

Accident cu final tragic
Accident cu final tragic

Polițiștii au continuat cercetările cu privire la două autoutilitare care transportau cherestea și care au fost oprite în zona Cornu Luncii – Mălini, în ziua de 16 ianuarie, despre care au existat date că efectuează transporturi ilegale, fără documente de proveniență și transport.

Mașinile au ajuns la Ocolul Silvic Mălini, unde specialiștii au inventariat cele două transporturi, totodată fiind confirmate transporturile ilicite.

În urma inventarierii, s-a constatat faptul că una dintre autoutilitarele marca Man, cu număr de înmatriculare de Brașov, transporta cantitatea de 9,5 metri cubi cherestea rășinoase.

A doua autoutilitară, marca Iveco, transporta cantitatea de 4,56 metri cubi de cherestea esență rășinoase.

În aceste condiții, s-a stabilit că primul transport se încadrează la infracțiune.

Polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de ,,transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase cu volum cuprins între 5,01 mc și 10,00 mc, neînsoțite de documente specifice de transport”, astfel că, pe lângă confiscarea lemnului, autoutilitara a fost ridicată și pusă sub sigiliu, în spațiul IPJ Suceava de la Stroiești.

Autoutilitara sechestrată în vederea confiscării este evaluată la 10.000 de euro.

După schimbarea legislației, se confiscă mașinile care transportă ilegal peste 5 mc lemn, nu peste 10 mc lemn, cum era anterior.

Au fost confiscate și cantitățile de lemn din cele două autoutilitare, aproape 15 mc cherestea și s-au aplicat și amenzi, pentru transport ilicit de lemn debitat.

Recomandări

Șase mașini cu lemne de pe piața neagră, depistate după un control al polițiștilor la prima oră a dimineții

Tânăr de 20 de ani, arestat pentru că transporta cantități mari de droguri în mașina cu care a fugit de polițiști