Doi cetățeni ucraineni au rămas fără autoturismele cu care intenționau să intre pe teritoriul României, după ce lucrătorii din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret au descoperit că acestea fuseseră modificate pentru transportul ilegal de țigări. Potrivit comunicatului primit la redacție de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmației, structură din care face parte și Poliția de Frontieră Suceava, în primul autoturism, condus de cetățeanul ucrainean Mykhailo C., în vârstă de 50 de ani, echipa mixtă de control formată din polițiști de frontieră și lucrători de la autoritatea vamală a descoperit în bordul mașinii șase sute de pachete de țigări marca Rothmans, de proveniență ucraineană. În al doilea autoturism, la volanul căruia se afla cetățeanul ucrainean Heorhii K., de 33 de ani, au fost descoperite, într-un spațiu special amenajat tot în bord, 450 de pachete țigări marca Kent. Țigările, în valoare totală 1.550 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, conducătorii auto au fost sancționați contravențional cu amendă de 5.000 lei, autoturismele au fost ridicate în vederea confiscării, iar ucrainenii au primit interdicție de a intra în România pe o perioadă de cinci ani. În aceeași zi, un echipaj de la Sectorul Brodina a observat în apropierea frontierei de stat, pe raza localității Lupcina, mai multe persoane care transportau colete voluminoase. În momentul când au observat patrula de la poliția de frontieră, suspecții au abandonat baxurile și au fugit pe teritoriul statului vecin. În urma inventarierii coletelor au fost înregistrate 4.960 de pachete de țigări marca Marble, în valoare de 58.000 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.