Accident

Două autotrenuri s-au făcut zob după ce ambii șoferi au depășit pe linie continuă

Impactul a fost extrem de violent Foto: Andreea SIRAN
Impactul a fost extrem de violent Foto: Andreea SIRAN

Două autotrenuri încărcate, unul cu ciment și unul cu piatră cubică, s-au izbit violent după ce ambii șoferi au depășit neregulamentar, pe linie continuă. Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 10.45, pe DN 17, la ieșirea din Valea Putnei spre Mestecăniș, cei patru bărbați care se aflau în cabinele vehiculelor grele fiind răniți grav. În urma accidentului, traficul de pe DN 17, care face legătura cu Ardealul, a fost blocat în jur de două ore și jumătate.
La goană cu doi coloși de zeci de tone
Constantin Pavel, în vârstă de 32 de ani, din Neamț, conducea o autospecială MAN, cu care transporta ciment și se deplasa pe direcția Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei. Într-o zonă prevăzută cu linie continuă și cu indicator „Depășirea interzisă” acesta a intrat pe sens opus, peste linia continuă. De pe contrasens venea un alt autotren MAN, încărcat cu piatră cubică, condus de Daniel Mărgărit, în vârstă de 41 de ani, din Iași. Acesta, rezultă din anchetă, a intrat în depășirea a două mașini, pe aceeași porțiune cu linie continuă.
Impactul frontal s-a produs în momentul în care șoferul din Neamț a virat stânga, pe sens opus. Șoferul din Iași, rezultă din anchetă, se afla în zona axului drumului, la finalul manevrei de depășire.
În urma impactului extrem de violent, cabina autotrenului care transporta ciment pur și simplu s-a dezintegrat, grave avarii suferind și cabina celuilalt vehicul, care s-a răsturnat pe carosabil.
Trei răniți grav, al patrulea în stare critică
În cele două mașini se aflau patru bărbați, șoferii și schimbul acestora. Două dintre victime au rămas încarcerate în mașini, fiind scoase de echipajele specializate în descarcerare ale pompierilor.
Cei patru bărbați, doi din Neamț, unul din Iași și unul din Botoșani, au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, trei fiind transferați ulterior la Spitalul Județean Suceava.
Conform primelor investigații medicale, toți cei patru au leziuni grave, care necesită cel puțin câte 25-30 de zile de îngrijiri medicale pentru fiecare. Victimele au fost diagnosticate, printre altele, cu traumatisme cranio-cerebrale și fracturi.
Unul dintre pacienți, Costel Cândei, din Botoșani, era aseară în stare foarte gravă. Bărbatul a fost diagnosticat preliminar cu un grav traumatism cranio-cerebral, fractură de coloană lombară, fractură cot stâng și era în șoc hemoragic. El a fost internat în la Reanimarea Spitalului Județean, fiind în comă, cu un prognostic rezervat de supraviețuire.
Leziuni grave avea și Cătălin Dărămătură, în vârstă de 24 de ani, din Neamț, pasager în autotrenul încărcat cu ciment, care avea o fractură deschisă de femur drept care punea probleme deosebite.
Varianta șoferului din Neamț
„Din primele cercetări rezultă că vina pentru producerea accidentului aparține ambilor șoferi, care s-au angajat în depășiri neregulamentare”, a declarat inspectorul principal Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Trebuie spus că șoferul din Neamț, cel care circula dinspre Câmpulung Moldovenesc, a precizat că a frânat și a tras de volan stânga pentru a evita impactul cu un autoturism din față. Șoferul respectivului autoturism le-a declarat polițiștilor că a frânat și el brusc după ce și-a dat seama că autotrenul din față, aflat în depășire, poate intra în el. Chiar și în aceste condiții și șoferul din Neamț are culpă, pentru că nu a păstrat distanța regulamentară în mers.

Traficul spre Ardeal a fost blocat mai bine de două ore Foto: Andreea SIRAN
Traficul spre Ardeal a fost blocat mai bine de două ore Foto: Andreea SIRAN
Două autotrenuri s-au făcut zob după ce ambii șoferi au depășit pe linie continuă. Foto: Andreea SIRAN
Două autotrenuri s-au făcut zob după ce ambii șoferi au depășit pe linie continuă. Foto: Andreea SIRAN
Impactul a fost extrem de violent Foto: Andreea SIRAN
Impactul a fost extrem de violent Foto: Andreea SIRAN

Recomandări

Rejudecarea i-a adus o pedeapsă ușoară unui șofer de autobetonieră care a provocat un accident cu consecințe dramatice

A doua lună de arest preventiv confirmată pentru șoferul care a accidentat un tânăr și a fugit, la Udești

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat