Tehnică nouă

Două autospeciale pentru intervenții prin nămeți și pe apă, pentru județul Suceava

Casca de inspector general al pompierilor din România, oferită cadou omului de afaceri Florin Andronic de generalul de brigada Ion Burlui
Casca de inspector general al pompierilor din România, oferită cadou omului de afaceri Florin Andronic de generalul de brigada Ion Burlui

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava a inaugurat, ieri, două autospeciale șenilate noi, care vor deservi județul Suceava pentru intervenții în condiții deosebit de grele, pe terenuri foarte accidentate, pe zăpadă și în mediul acvatic, practic în zone inaccesibile cu alte mijloace ale pompierilor. Una dintre autoșenilate a ajuns la Suceava prin donații, mai exact prin redirecționarea impozitului pe profit, respectiv a impozitului pe venit, pentru activitatea SMURD și a ISU.
De la banii omului de afaceri la completarea sumei de Fundația pentru SMURD
În cadrul unei conferințe de presă organizate ieri, generalul de brigadă Ion Burlui, inspectorul-șef al ISU Suceava, l-a avut ca invitat de onoare pe omul de afaceri sucevean Florin Andronic, cel care, prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit al companiei sale către ISU Suceava, a oferit un sprijin foarte consistent. Acesta a donat într-o primă fază 12.000 de lei, bani care au fost distribuiți pentru echiparea cu combinezoane a lucrătorilor SMURD, iar ulterior a donat nu mai puțin de 60.500 de lei pentru achiziționarea unei autospeciale șenilate.
O astfel de autospecială nouă costă 200.000 de lei. Restul banilor au venit prin Fundația pentru SMURD, din banii strânși din contribuția de 2% a persoanelor fizice din impozitul pe venit.
Generalul Burlui a explicat importanța gestului lui Florin Andronic: „În ultimii ani am beneficiat în mai multe rânduri de donații, însă elementul de noutate în cazul acestui om este că el a venit în mod deliberat la noi cu intenția de a dona, și, mai mult, cu o sumă importantă”. Foarte important este și că la o astfel de donație din partea omului de afaceri, Fundația pentru SMURD nu a putut refuza completarea sumei necesare achiziționării autospecialei.
Diplomă de excelență și casca de inspector general, pentru omul de afaceri și copiii săi
Drept mulțumire, Florin Andronic a primit din partea șefului ISU Suceava o diplomă de excelență, însă adevărata surpriză a venit ulterior. Generalul Burlui i-a oferit omului de afaceri, care era însoțit de cei doi copii ai săi, casca sa de inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al României, cea mai înaltă funcție din această structură, pe care suceveanul a ocupat-o. Cadoul i-a vizat pe cei doi copii ai omului de afaceri, care, cine știe, ar putea deveni într-o zi la rândul lor salvatori într-o oarecare formă.
Florin Andronic, managerul unei companii de transport, a ținut să le transmită mulțumiri colegilor săi, cu ajutorul cărora a reușit să aibă un an bun în afaceri și implicit să ajute ISU Suceava.
„Împreună am reușit să realizăm un profit din care ne-am putut folosi de portița lăsată de lege pentru a face sponsorizarea din impozitul pe profit”, a declarat Andronic.
Eficiența autospecialelor șenilate
Revenind la autoșenilate, dacă una a ajuns la ISU prin contribuțiile omului de afaceri și a Fundației pentru SMURD, a doua, inclusă „la pachet” cu o Dacia Duster și o remorcă de tractare, a fost achiziționată cu fonduri europene prin Asociația de dezvoltare intracomunitară Euronest, un program prin care s-a achiziționat tehnică de intervenție în perioada 2007-2013, însă o parte din sumă a rămas și pentru 2014.
„Aceste autospeciale pot pătrunde pe terenuri foarte accidentate, și pe zăpadă, în zonele blocate accesului prin alte mijloace. De asemenea, sunt concepute și pentru mediul acvatic, pentru o intervenție rapidă și salvarea victimelor izolate în apă. Autospecialele au și un habitaclu cu microclimat interior care permit transportarea rănitului în condiții bune”, a detaliat eficiența noilor autospeciale inspectorul-șef Ion Burlui.
Una dintre autoșenilate va deservi zona Suceava-Fălticeni, iar a doua, zona Rădăuți-Siret, ambele cu risc major de apariție a cazurilor de înzăpeziri.
În dotarea ISU Suceava va mai intra în perioada imediat următoare o autospecială de transport victime multiple, cu posibilitatea de transport a patru persoane. De asemenea, tot prin programul Euronest, ISU Suceava urmează să mai primească în 2015 și cinci autofreze.

ISU Suceava a inaugurat, ieri, două autospeciale șenilate noi, care vor deservi județul Suceava pentru intervenții în condiții deosebit de grele
ISU Suceava a inaugurat, ieri, două autospeciale șenilate noi, care vor deservi județul Suceava pentru intervenții în condiții deosebit de grele
Casca de inspector general al pompierilor din România, oferită cadou omului de afaceri Florin Andronic de generalul de brigada Ion Burlui
Casca de inspector general al pompierilor din România, oferită cadou omului de afaceri Florin Andronic de generalul de brigada Ion Burlui

Recomandări

Tone de apă potabilă, alimente și motorină, solicitate pentru sinistrații din județul Suceava de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a întrunit, marți, în ședință extraordinară, la Broșteni
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a întrunit, marți, în ședință extraordinară, la Broșteni

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate