Două autospeciale de pompieri pentru stingerea unei tigăi cu cartofi prăjiți în flăcări



Două autospeciale de pompieri pentru stingerea unei tigăi cu cartofi prăjiți în flăcări
Două autospeciale de pompieri pentru stingerea unei tigăi cu cartofi prăjiți în flăcări

Două adolescente rămase singure acasă i-au pus la treabă ieri după amiază pe pompierii suceveni. Aceștia s-au deplasat cu două autospeciale de intervenție în cartierul sucevean Obcini, pe strada Bistriței, fiind anunțați că într-un apartament de la etajul patru a unui bloc a izbucnit un puternic incendiu. Imediat, pompierii suceveni au ajuns la blocul cu pricina, intervenind în grabă pentru a stinge anunțatul incendiu din apartamentul familiei Breabăn. Numai că ceea ce se anunța un incendiu devastator nu a fost decît un foc de paie, cauzat de o tigaie uitată pe un aragaz.
Toată povestea a început în momentul în care cele două fete ale familiei Breabăn au vrut să-și facă cartofi prăjiți. Numai că, fiind singure acasă, probabil că acestea și-au găsit rapid altă ocupație, uitînd tigaia cu cartofi pe un ochi al aragazului. Cum, în scurt timp, hota aragazului a luat foc și a început să iasă fum, vecinii au intervenit și au stins focul, pompierii neavînd altceva de făcut decît să se deplaseze acolo cu două autospeciale și să plece așa cum au venit.