Două autocare cu suporteri ieșeni au fost atacate pe raza localității Afumați



La scurt timp după ieșirea din București, două autocare cu suporteri ai lui Poli Iași au fost atacate, sâmbătă noaptea, pe raza localității Afumați, de mai mulți indivizi necunoscuți, înarmați cu bâte și răngi, care au devastat autocarele, rănind mai mulți fani ai echipei moldovene.
Politehnica Iași a fost susținută sâmbătă, la partida cu Dinamo, din București, de aproximativ 100 de suporteri veniți să încurajeze formația antrenată de Ionuț Popa. La finalul meciului, suporterii moldoveni s-au îmbarcat în cele două autocare cu care veniseră și, fiind escortați de două mașini ale Jandarmeriei, s-au îndreptat spre ieșirea din București, pentru a se întoarce la Iași.
Președintele Ligii Suporterilor din Iași, care a dorit să nu-i fie dezvăluită identitatea, din motive de securitate, a declarat pentru NewsIn că, exact la ieșirea din Capitală, mașinile Jandarmeriei bucureștene au renunțat să mai escorteze cele două autocare până la granița cu județul Ilfov, de unde urmau să fie preluate de echipajele jandarmilor ialomițeni.
Liderul galeriei lui Poli Iași, Marius Șrainer, susține că, pe raza localității Afumați, cele două autocare au fost atacate de aproximativ 20 de indivizi necunoscuți, care aveau fețele acoperite și purtau la gât fulare cu însemnele clubului Rapid. Tot Șrainer afirmă că, înainte de a fi atacați, mai mulți suporteri ieșeni l-au văzut din autocar pe fostul lider al galeriei giuleștene, Gheorghe Răducanu, alias Gigi Corsicanu.
Marius Șrainer a povestit pentru NewsIn că indivizii necunoscuți au coborât din patru mașini și au blocat drumul primului autocar, obligându-l să oprească. Înarmați cu bâte și răngi, aceștia au spart, în primă fază, parbrizul autocarului, după care au lovit și geamurile laterale, devastând practic toată partea din față a autocarului. Unii dintre fanii ieșeni au coborât din autocar și s-au luat la bătaie cu necunoscuții. Văzând că numărul ieșenilor crește, atacatorii s-au suit în mașini și au demarat în trombă.
Și cel de-al doilea autocar a fost vandalizat, dar nu a suferit aceleași pagube ca primul.
Martorii susțin că una dintre mașinile atacatorilor era un Matiz, de culoare verde, și avea numărul de înmatriculare B-44-VIX.
În urma acestor incidente, cinci suporteri ieșeni au fost răniți, suferind contuzii și tăieturi, dintre care doar unul a fost lovit mai grav, la cap, fiind transportat de urgență la Spitalul din Urziceni de către jandarmii din Buzău.
Susținătorii lui Poli Iași și-au continuat drumul până la Buzău, autocarele mergând foarte încet din cauza avariilor. În jurul orei 1:00, fanii moldovenilor s-au oprit la Buzău și au plecat spre Iași cu trenul.
Liderii suporterilor lui Poli Iași afirmă că au fost avertizați, în urmă cu mai multe zile, de cunoscuți din Capitală, care le-au transmis că ar fi bine să nu facă deplasarea la București.
Fanii moldovenilor susțin că atacatorii sunt suporteri giuleșteni, care au vrut să se răzbune după incidentul de la Iași, de săptămâna trecută, cu ocazia partidei Poli Iași-Rapid, din etapa a 12-a a Ligii I. Atunci, mai mulți susținători ai lui Poli, care simpatizează și cu Steaua, au încercat să atace un grup de suporteri rapidiști, chiar în centru orașului.
– Suporterii rapidiști neagă că i-ar fi bătut pe fanii lui Poli Iași
Liderul galeriei Rapidului, Lucian Dunărințu, alias Noni, a spus că nu crede că suporterii giuleșteni au fost implicați în scandalul de sâmbătă, dar a adăugat că fanii ieșeni meritau să fie bătuți, după incidentele de la meciul Poli Iași-Rapid 0-0, din etapa a 12-a a Ligii I.
„E prima dată când aud despre așa ceva. Nu cred că au fost rapidiști cei care s-au bătut cu ieșenii, pentru că, eu fiind liderul galeriei, știam de orice acțiune. Dacă într-adevăr s-a întâmplat acest fapt, deși nu cred, pot spune că cei de la Iași o meritau cu prisosință, după evenimentele din etapa trecută”, a spus șeful galeriei Rapidului, duminică, pentru NewsIn.
Conform lui Dunărințu, în etapa a 12-a a Ligii I, la partida Poli Iași-Rapid, suporterii rapidiști au fost bătuți: „Dacă s-a întâmplat ceva sâmbătă noapte, e ca urmare a incidentelor de la Iași. Atunci suporterii Rapidului din Iași au fost efectiv măcelăriți, unii dintre ei și acum sunt în spital, iar noi nu ne-am plâns”.
Liderul galeriei rapidiste nu a exclus posibilitatea ca cei care i-au agresat pe ieșeni să fie dinamoviști sau steliști: „Ce dacă aveau fulare cu însemnele Rapidului? Poate erau dinamoviști sau steliști. Oricine îi putea bate. Dacă aveau fulare alb-vișinii nu înseamnă că erau rapidiști”.
Șeful Ligii Suporterilor Rapidiști, Gheorghe Răducanu, alias Gigi Corsicanu, despre care fanii ieșeni au spus că l-au văzut la locul faptei, a declarat pentru NewsIn: „Eu nu am fost implicat în acest incident, am și martori care pot confirma. De altfel, e prima dată când aud despre acest fapt. E posibil să fi fost văzut prin zonă, pentru că pe acolo lucrez, acolo am afaceri și tot acolo îmi construiesc o casă”.