Ziua națională a Republicii Moldova, 27 august, a fost sărbătorită și la București, duminică, de un grup de circa 20 de oameni adunați în fața ambasadei moldovene, unde au ciocnit un pahar de șampanie și au prezentat o petiție în care cer ca această zi să devină sărbătoare legală și în România.
Manifestarea a fost organizată de două asociații care militează pentru unirea României și Republicii Moldova – Grupul informal de gândire și de acțiune „România Vie”, fondat de un grup din București, dar având membri și din alte orașe ale țării, și Platforma Civică Acțiunea 2012, care grupează circa 30 de organizații de pe ambele maluri ale Prutului.
Aceste asociații semnează o petiție, pe care o vor depune luni la Camera Deputaților, în care cer ca data de 27 august – Ziua națională a Republicii Moldova – să devină sărbătoare legală și în România.
În Republica Moldova, pe 27 august se sărbătorește adoptarea Declarației de Independență față de Uniunea Sovietică din 1991. La aceeași dată în 1989 s-a ținut Marea Adunare Națională la Chișinău, în care s-a cerut declararea limbii române ca limbă de stat și trecerea la grafia latină.
Duminică, după ora 17.00, aproximativ 20 de persoane, printre care Alexandru Surcel, membru fondator al Grupului informal de gândire și de acțiune „România Vie”, și George Simion, coordonatorul Platformei Civice Acțiunea 2012, au ciocnit un pahar de șampanie, acompaniat de pișcoturi, în fața sediului Ambasadei Republicii Moldova la București, urând românilor „La mulți ani!”. Surcel, care a împărțit petiții jurnaliștilor prezenți, purta o ie cu chimir la brâu, iar ceilalți erau îmbrăcați majoritatea elegant. Ei au avut permisiunea ambasadei pentru această manifestare și au putut staționa pe trotuarul din fața sediului.
În petiție se spune că 27 august este „o dată relevantă nu numai strict pentru basarabeni, ci pentru întreaga națiune română”.
„Anul revoluționar 1989 nu a început pentru români nici cu manifestările de la Timișoara din 13 – 15 decembrie, transformate în revoltă în 16 decembrie, și nici cu manifestările din Iași care chemau la o demonstrație împotriva regimului comunist în 14 decembrie. Revoluția română a început de fapt la Chișinău, în data de 21 martie 1989, când a avut loc o primă manifestație la care s-a cerut adoptarea ca limbă oficială a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești a limbii române, scrisă cu grafie latină. După 45 de ani de ocupație sovietică neîntreruptă și de presiune «moldovenistă» neîngrădită, apariția unei astfel de revendicări era aproape un miracol. (…) Începând cu acel final de martie, duminică de duminică, demonstrațiile s-au ținut lanț, crescând în intensitate. În cele din urmă, la 27 August 1989 a fost convocată prima Mare Adunare Națională (…)”, se mai spune în textul petiției.
Amintind de evenimentele istorice care au urmat, inițiatorii petiției mai spun că „27 August rămâne o dată cheie în parcursul istoric al națiunii române, când o parte importantă a acestei națiuni a început să-și regăsească identitatea furată, a dat semnalul trezirii pentru întreaga națiune și și-a câștigat independența care, fie ea și fragilă, rămâne un important progres politic”.
„Adoptarea datei de 27 August ca sărbătoare legală în România ar putea reprezenta un semnal important de solidaritate cu Moldova, într-un moment de răscruce al patriei-soră și al națiunii române în ansamblul său”, conchid inițiatorii demersului.