Doi pietoni au ajuns la spital în interval de câteva ore după ce au fost acroșați de mașini pe trecerile de pietoni. Accidentele rutiere s-au produs miercuri, în municipiul Suceava.
Mai întâi în jurul orei 14.00, pe strada Calea Obcinilor din municipiul Suceava, Vasile M., în vârstă de 75 de ani, localnic, aflat la volanul unui autoturism, nu i-a acordat prioritate de trecere lui Mihai C., în vârstă de 56 de ani, și el din municipiul Suceava, care, au stabilit polițiștii, traversa strada regulamentar pe marcajul de trecere pentru pietoni.
Al doilea accident s-a produs pe strada Grigore Alexandru Ghica, în jurul orei 17.30. În acest caz, o fetiță de șapte ani, care trecea strada prin loc marcat, a fost accidentată de un șofer din Rădăuți, Bogdan P., de 38 de ani, care nu i-a acordat prioritate.
Dacă în cazul primului accident, pietonul a fost rănit ușor, minora de șapte ani a ajuns la spital cu leziuni grave.




