Pericole pe șosea

Două accidente în câteva ore, pe fondul consumului de alcool



Un căruțaș și un șofer aflați sub influența băuturilor alcoolice au provocat accidente rutiere marți, în interval de câteva ore. Mai întâi în jurul orei 15.00, pe drumul județean 209C, în comuna Moara, un localnic în vârstă de 81 de ani, Nicolaie B., care se deplasa într-o căruță, a virat la stânga, spre un drum agricol, fără să acorde prioritate unui autoturism condus regulamentar de Vasile C., din comuna Drăgoiești. Șoferul nu a putut evita atelajul, însă din fericire impactul nu a fost violent, octogenarul suferind o ușoară contuzie toracică, în timp ce conducătorul auto a scăpat fără leziuni.
Bătrânul vinovat de producerea accidentului avea o concentrație de 0,53 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Al doilea accident provocat de o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice s-a produs în jurul orei 20.00, pe DN 17, în apropiere de orașul Gura Humorului. Polițiștii au stabilit că Tudor C., în vârstă de 34 de ani, din județul Prahova, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul asupra mașinii într-o depășire, oprindu-se într-un șanț de la marginea drumului. Șoferul și un pasager de 23 de ani, cu domiciliul în Călărași, au fost răniți.
Conducătorul auto nu avea permis de conducere și era în stare avansată de ebrietate, 0,75 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, la spital fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei.
În ambele cazuri s-a întocmit dosar penal.



Recomandări

Un șofer băut, cu permisul anulat și suspect de consum de droguri, a provocat un accident lângă Primăria Suceava

Un șofer băut, cu permisul anulat și suspect de consum de droguri, a provocat un accident lângă Primăria Suceava
Un șofer băut, cu permisul anulat și suspect de consum de droguri, a provocat un accident lângă Primăria Suceava