Duminică

Două accidente în câteva ore, din cauza șoferilor în stare avansată de ebrietate



Doi șoferi aflați în stare avansată de ebrietate au provocat accidente rutiere, duminica trecută, în interval de patru ore. Din fericire, în ambele cazuri, inconștiența conducătorilor auto nu a avut repercusiuni grave.
În jurul orei 16.30, polițiștii au fost sesizați că pe DN 17, în apropiere de comuna Vama, șoferul unui autoturism s-a izbit de balustrada unui pod. Din cercetări a rezultat că șoferul, Cristi M., în vârstă de 30 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, a intrat cu viteză într-o curbă la dreapta, cauză din care a pierdut controlul asupra direcției de mers.
În urma verificării cu etilotestul s-a stabilit că acesta avea o concentrație de 0,79 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Șoferul, care nu a suferit leziuni de pe urma impactului, a fost dus la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea îmbibației alcoolice în sânge, pe numele său fiind întocmit un dosar penal.
Patru ore mai târziu, un alt șofer băut a provocat un accident în municipiul Suceava, la intersecția străzilor Jean Bart cu Gheorghe Doja.
Poliția precizează că Ion M., un șofer în vârstă de 50 de ani, din comuna Zvorâștea, aflat la volanul unui autoturism, a acroșat, pe fondul neatenției, o mașină condusă regulamentar din sens opus de Ștefănel R., în vârstă de 34 de ani, din municipiul Suceava, după impact șoferul vinovat continuându-și drumul. Un copil de trei luni, pasager pe un scaun special în mașina care circula regulamentar, a fost rănit ușor în urma impactului.
O oră mai târziu, polițiștii l-au depistat pe autorul accidentului, în trafic, pe raza comunei Adâncata. Șoferul de 50 de ani avea o concentrație de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, și el alegându-se cu dosar penal.