– În mai puțin de două ore, trei persoane, toate aflate pe vehicule cu două roți, au ajuns la spital cu răni destul de serioase
Accidentele în care sunt implicați conducătorii de motoscutere continuă să fie la ordinea zilei, duminică seară, în interval de mai puțin de două ore, înregistrându-se două accidente provocate de neatenția crasă a celor care conduc vehiculele cu două roți. Urmare a celor două accidente, trei persoane, toate aflate pe vehicule cu două roți, au ajuns la spital cu răni destul de serioase. În ambele cazuri, conducătorii motoscuterelor au pierdut inexplicabil controlul asupra vehiculelor pe care le conduceau. Primul dintre accidente avea să se producă în jurul orei 18.00, pe DJ 177 A, pe raza localității Stulpicani. Filaret M., în vârstă de 53 de ani, localnic, se deplasa prin localitate pe motoscuter, însoțit fiind în spate de Constantin H., în vârstă de 19 ani, vecin, pe care abia îl luase în șa. La un moment dat, chiar în apropierea casei sale, Filaret M., a pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se pe carosabil. Urmare a accidentului, cei doi au suferit multiple contuzii și leziuni, din cauza rănilor de la coloană, tânărul din spate fiind transferat la spitalul din Târgu Mureș. Doar o oră și jumătate mai târziu, un alt accident similar avea să se petreacă pe DJ 208 A, în orașul Dolhasca. Pe fondul neatenției, Ștefan I., în vârstă de 23 de ani, din județul Iași, cu reședință în Dolhasca, a pierdut controlul asupra motoscuterului pe care-l conducea, izbindu-se violent de un podeț de pe marginea drumului. Victima a fost transportată imediat la spital, unde s-a constatat că are răni pentru care necesită în jur de 15 zile de îngrijiri medicale. De precizat că, în ambele cazuri, datorită rănilor suferite, conducătorii vehiculelor pe două roți nu au putut fi testați pe loc în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatele probelor biologice recoltate la spital urmând a se stabili dacă aceștia erau sub influența alcoolului atunci când au provocat accidentele. Polițiștii spun că numărul accidentelor provocate de acești participanți la trafic a crescut atât de mult deoarece acest vehicul poate fi condus cam de oricine, un puști de doar 16 ani putând să iasă în trafic cu un asemenea vehicul având absolvit doar un sumar curs de legislație rutieră făcut la una dintre școlile de șoferi.





