Două accidente cu mai mulți răniți, în a treia zi a Anului Nou

Accidentul de pe E 8 de la Dărmănești
Accidentul de pe E 8 de la Dărmănești

Vineri, 3 ianuarie, în jurul orei 12.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a intervenit la două accidente rutiere, unul produs pe E 85, la Dărmănești și unul pe DN 17, în Pasul Mestecăniș. La Dărmănești, în urma coliziunii dintre două autoturisme, trei persoane au suferit leziuni. „Acestea sunt conștiente, cooperante, la o prima evaluare cu răni minore. Intervin pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și ambulanta SMURD TIM, cu sprijinul unui echipaj SAJ”, au transmis pompierii militari suceveni. Din cele trei persoane care au primit îngrijiri medicale la fața locului două au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare. Aproape simultan, un alt accident cu două mașini intrate în coliziune s-a produs pe Mestecăniș. Pompierii militari care au intervenit au constatat la fața locului că dintr-un total de opt persoane implicate, șapte au nevoie de îngrijiri medicale.

Recomandări

Copiii Iustin și Filofteia, ai preotului Cozma, din Vatra Dornei, grav răniți de Bobotează, au revenit astăzi în sânul familiei

Un incendiu de la un burlan supraîncălzit a făcut pagube mari pe o proprietate cu două case și anexe, toate corp comun

Un șofer în vârstă de 19 ani a călcat accelerația prea tare, iar BMW-ul în care se mai aflau trei prieteni s-a oprit într-un cap de pod

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod
Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod