Jucătorii echipei FC Porto, Pedro Emanuel și Tomislav Sokota, s-au accidentat, marți, în timpul meciului cu formația Glasgow Rangers, din grupele Ligii Campionilor, a anunțat clubul portughez, citat de AFP.
Sokota, în vârstă de 28 de ani, a suferit o ruptură de ligamente la genunchiul drept și va fi supus unei intervenții chirurgicale în următoarele zece zile.
De asemenea, Pedro Emanuel a suferit o fractură de piramidă nazală și va fi indisponibil mai multe zile.
Formația FC Porto a fost învinsă, la Glasgow, cu scorul de 3-2, în prima etapă a grupei H a Ligii Campionilor.