Judecătoarea Geanina Terceanu, de la Tribunalul București, ar fi primit mită 220.000 de euro, în perioada 2009 – 2012, pentru a da o soluție de achitare în dosarul Transferurilor, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.În biroul judecătoarei de la Tribunalul București au loc percheziții coordonate de procurorii DNA.Totodată, la sediul DNA, au fost aduși Cristi Borcea și frații Ioan și Victor Becali pentru a fi audiați în acest dosar. Aceștia au fost aduși din Arestul Poliției, unde au fost transferați, miercuri, din penitenciar, unde își execută pedepsele primite în dosarul transferurilor de judecători.