Procesul în care Asociația Victimelor Mineriadelor din România (AVMR) cere infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi penale a lui Ion liescu în dosarul Mineriadei a fost amânat, vineri, la instanța supremă, din motive procedurale, printre care și citarea greșită a fostului președinte. La termenul de vineri al procesului, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au amânat discuțiile, pentru 20 martie, pentru că au constatat existența unui dosar similar în care, în mod independent, un revoluționar cere, de asemenea, infirmarea rezoluției în cazul lui Iliescu. Un alt motiv al amânării judecării procesului a fost lipsa de procedură produsă privind citarea corespunzătoare a fostului președinte al României.
În plângerea depusă la instanța supremă, AVMR solicită magistraților infirmarea deciziei de neîncepere a urmăririi penale (NUP – n.r.) și reluarea cercetărilor față de fostul președinte, Ion Iliescu, în dosarul Mineriadei.
Concret, AVMR contestă rezoluția din 10 octombrie 2008 dată de procurorul șef al Secției de Urmarire Penală și Criminalistică din Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul Mineriadei, prin care Iliescu a primit NUP.
AVMR arată în plângerea depusă la instanță că „procurorii din cadrul Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția de Urmărire Penală și Criminalistică s-au pronunțat doar sub aspectul savârșirii infracțiunilor de omor calificat, omor deosebit de grav și tentativelor la cele două infracțiuni, în forma participației improprii, fără a lua în calcul posibilitatea ca acestea să fi fost comise în forma instigării și să efectueze cercetări în acest sens”.
Mai mult, se arată în plangerea AVMR, nu s-a cercetat cauza așa cum a fost formulată, încă din 1997, de către asociație, privind acuzațiile de genocid, rele tratamente, instigare la razboi civil, fapte imprescriptibile, atât în codul penal român cât și cel internațional.
„Concepția celor care au redactat Rezoluția NUP-ului este tributară unor stereotipuri, este deformată și deformantă de la bun început, procurorii reluând în mare parte a Rezoluției pasaje direct din Rechizitoriul din 27 iulie 2007, întocmit de secția Parchetului Militar, forfecând însă alandala pasaje din acest document, ignorând altele și pe desupra fiind și presărată cu greșeli și omisiuni. Pe scurt Rezoluția nu este alceva decât o interpretare care nu conține nimic nou în afara scoaterii din culpa a lui Ion Iliescu, complet”, arată asociația în plângerea sa.
Procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, la data de 10 octombrie 2008, neînceperea urmăririi penale față de Ion Iliescu, sub aspectul săvârșirii, în forma participației improprii, a infracțiunilor de omor calificat, omor deosebit de grav și a tentativelor la cele două infracțiuni, în cauza privind decesul a patru persoane și rănirea altor trei prin împușcare în ziua de 13 și în noaptea de13/14 iunie 1990.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat faptul că a existat o inițiativă a Președintelui României de la acea dată, Ion Iliescu, agreată de primul ministru, cu privire la necesitatea „eliberării Pieței Universității”, care „era ocupată de manifestanți”. Această inițiativă s-a materializat printr-o ședință, organizată la data de 12 iunie 1990, la care au participat alături de cei doi și miniștrii internelor, ai apărării naționale, procurorul general al României, precum și reprezentantul Serviciului Român de Informații, în care s-a luat hotărârea de eliberare a pieței.
În urma ședinței, Ministerul de Interne a elaborat un plan de acțiune, aprobat de participanți, ce a fost pus în aplicare în dimineața zilei de 13 iunie 1990, când forțele de ordine ale Ministerului de Interne au procedat la «eliberarea Pieței Universității», fără să existe victime. Cu această ocazie au fost reținute mai multe persoane care au fost transportate la Turnu Măgurele, aceste fapte făcând obiectul unui dosar aflat în curs de soluționare la Secția Parchetelor Militare.
Practic, în dimineața zilei de 13 iunie 1990, obiectivele vizate de planul de acțiune, au fost îndeplinite până la orele 9.00.
Evenimentele care au urmat, în cursul cărora au fost atacate clădirea Ministerului de Interne și sediul Poliției Capitalei, nu au făcut în nici un fel obiectul acestui plan de acțiune.
Raportat la cele două intervale de timp, din ziua de 13 iunie 1990 si noaptea de 13/14 iunie 1990, în cadrul cărora au fost ucise cele patru persoane și rănite celelalte trei, s-a constatat faptul că, de fiecare dată, a fost vorba de o inițiativă personală, ce a aparținut militarilor, care au participat la aceste evenimente, în ceea ce privește deschiderea focului cu muniție de război asupra manifestanților.
Astfel, în primul caz, evenimentele de la Ministerul de Interne au avut în prim plan inițiativa celor doi ofițeri superiori, Traian Ștefan Călin și Dumitru Costea, care asigurau conducerea pazei Ministerului de Interne. Cei doi, care în prezent au calitatea de inculpați, au solicitat și au obținut, de la generalul Gheorghe Andrița, aprobarea pentru a deschide focul în zona porților de acces în minister, în plan vertical. În aceste condiții, în intervalul orar 1830- 19.00 au fost împușcate victimele Valentin Mocaanu Velicu și Mitriță Lepădatu.
În ceea ce privește al doilea moment, în cadrul căruia au fost ucise două persoane și rănite alte trei, în zona magazinului „Romarta Copiilor” din București, trebuie precizat că, militarii din cadrul M.Ap.N. care au fost trimiși pentru restabilirea ordinii în punctele cheie din București, au primit ordine precise prin care li se cerea să nu riposteze cu focuri de armă decât în situația în care vor fi atacați în același mod.
Și în această situație, a existat o inițiativă personală din partea colonelului în rezervă Vasile Constantin, fost ofițer în cadrul Secției de Parașutiști din Comandamentul Aviației Militare care, în noaptea de 13/14 iunie 1990, văzând că militarii din subordinea sa erau atacați cu sticle incendiare și pietre, iar unii dintre ei au suferit chiar leziuni, a tras cu pistolul mitralieră la întâmplare în mulțime, gest care a fost urmat de subordonații săi care au procedat în același mod.
Urmarea acestei acțiuni a fost uciderea prin împușcare a lui Dragoș Drumea și Gheorghiță Duncă și rănirea prin împușcare a lui Dan Gabriel Pârvulescu, Gabriel Mircea Prodanzuc și Cătălin Iancu.
În aceste condiții, nu se poate reține instigarea la săvârșirea infracțiunii de omor întrucât, așa cum am arătat, ordinele militare cu privire la deschiderea focului date de conducătorul ierarhic superior au fost încălcate de către colonelul Vasile Constantin.
Activitatea fostului Președinte al României, nu întrunește condițiile legale pentru a putea fi apreciată ca o determinare la săvârșirea unei infracțiuni și nu are legătură de cauzalitate de natură penală cu ceea ce s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 13 iunie 1990 și în noaptea de 13/14 iunie 1990, respectiv cu evenimentele în cadrul cărora au decedat patru persoane și au fost rănite alte trei, prin împușcare.
Pentru existența participației penale sub forma instigării (proprie sau improprie), este necesar să existe un instigator și un instigat (autorul faptei). Astfel, în cazul infracțiunilor de omor, instigatorul ia hotărârea infracțională de a ucide și o transmite, în mod direct sau indirect, instigatului, care trece la comiterea faptei.
În momentul comiterii unei infracțiuni în forma de participație a instigării, persoana care instigă are reprezentarea concretă a faptelor care urmează să se deruleze, precum și a consecințelor socialmente periculoase, pe care așa cum am arătat mai sus, le dorește.
