Dosarul pentru înscrierea Sibiului pe lista UNESCO va fi gata în cel mai bun caz la sfârșitul anului



Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, afirmă că dosarul pentru înscrierea Sibiului, alături de Sighișoara, pe lista patrimoniului mondial UNESCO va fi gata până la sfârșitul anului, în cel mai bun caz, comisia care se ocupă de acesta întrunindu-se în ședință de două ori, până în prezent.
O comisie formată din reprezentanți ai Primăriei Sibiu și ai Ministerului Culturii s-a întrunit, miercuri, într-o ședință de lucru, la Sibiu, pentru pregătirea dosarului de înscriere a municipiului ca și centru istoric pe lista patrimoniului mondial UNESCO, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„La inițiativa Ministerului (Culturii – n.r.) s-a aprobat în Consiliul Local să se meargă pe varianta ca Sibiul să se înscrie pe lista UNESCO pe aceeași poziție cu Sighișoara și atunci s-a numit o comisie comună minister – primărie care va lucra pe acest dosar pentru a-l completa. S-a întrunit în ședință de lucru ieri (miercuri – n.r.), a doua oară. Prima oară s-a întâlnit acum o lună și jumătate. S-a discutat în principiu formularea de bază: trebuie să fie formulată, pentru fiecare dosar, o declarație de valoare universală care practic arată de ce acel loc sau operă de artă e demnă de lista UNESCO. Sunt niște criterii stabilite de UNESCO care trebuie respectate”, a declarat, joi, într-o conferință de presă, primarul Klaus Iohannis.
Potrivit acestuia, demersul este mai complex decât data trecută, când Sibiul a încercat să fie înscris ca poziție singulară.
„Nu se va definitiva foarte repede. Comisia se va întruni iarăși după sărbători și ori de câte ori, până se ajunge la o procedură comună. Apoi trebuie să găsim o formă de finanțare, să căutăm consultanți agreați UNESCO pentru a detalia anumite lucruri din dosar. E un demers complex, mai complex decât data trecută”, a explicat primarul.
Potrivit lui Klaus Iohannis, dosarul va fi gata „până la sfârșitul anului, varianta cea mai optimistă”.
„Nu e cazul să ne grăbim peste măsură ca să avem un dosar care se respinge sau se trimite înapoi. Vrem să avem un dosar foarte bine pregătit, de aceea și căutăm consultanță UNESCO”, a declarat Iohannis.
Prin rescrierea dosarului ca extindere de poziție, este nevoie de documente noi și pentru centrul istoric al Sighișoarei, însă, în cazul în care Sibiul este respins, aceasta nu reprezintă un pericol pentru Sighișoara.
„Nu există pericolul, în această formă (ca Sighișoara să fie scoasă de pe listă – n.r.), însă pentru a se rescrie dosarul este nevoie, de exemplu, de elaborarea unui plan de management pentru situl Sighișoara, care inițial nu a fost la dosar. Dar retrimițând dosarul cu cele două poziții trebuie să îndeplinească condițiile de acum ale UNESCO, care prevăd un plan de management. Deci va fi de lucru nu numai pentru Sibiu, ci și pentru partea de Sighișoara”, a declarat primarul Sibiului.
Consiliul Local Sibiu a aprobat, în luna mai 2011, înscrierea Sibiului, ca și centru istoric, pe lista patrimoniului mondial UNESCO, ca extindere de poziție, alături de centrul istoric Sighișoara.