Dosarul ”Moșia Brătienilor”, în care este urmărit penal ginerele lui Băsescu, de la PICCJ la DIICOT



Dosarul ”Moșia Brătienilor”, privind retrocedări ilegale de terenuri din Argeș, în care este urmărit penal și avocatul Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, și în care este implicată și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca parte civilă, a fost trimis de la PICCJ la DIICOT, informează Mediafax.Președintele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), George Băeșu, a fost întrebat, luni, într-o conferință de presă, dacă s-a stabilit un prejudiciu în dosarul ”Moșia Brătienilor”, el afirmând că de acest caz se va ocupa DIICOT. Dosarul a fost preluat de această structură după ce Parchetul instanței supreme și-a declinat competența.”Prima problemă este legată de modul în care s-a stabilit cine are dreptul acolo. Acolo a fost o evaluare de zece milioane de euro, o hotărâre judecătorească prin care am fost obligați să dăm, pentru că acolo nu ANRP și nu comisia a evaluat și a aprobat evaluările, acolo o instanță a spus să se plătească potrivit raportului de evaluare, fără ca cineva să deschidă acest raport. Nu știu ce se va întâmpla, înțeleg că a spus procurorul general Nițu că s-a rezolvat conflictul de competență, pentru că nu se știa care Parchet din România trebuie să verifice. Am înțeles că se va ocupa DIICOT, ceea ce înseamnă că Parchetul General a făcut o evaluare acolo și a stabilit valoarea prejudiciului”, a afirmat Băeșu.Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), în 11 aprilie a fost începută urmărirea penală într-un dosar privind restituirea unor proprietăți, iar în 26 mai a fost dispusă urmărirea penală și în cazul lui Radu Pricop, ginerele fostului președinte Traian Băsescu, pentru fals și înșelăciune.



Recomandări

S-a redeschis urmărirea penală în dosarul Băsescu – Firea, după ce medierea a eșuat

Dosarul Mineriadei: PICCJ cere aviz pentru urmărirea penală a lui Petre Roman, Athanasie Stănculescu și Gelu Voican Voiculescu

Alin Cocoș și-a recunoscut faptele în dosarul „Bica 1”. Elena Udrea, chemată ca martor

Ginerele lui Traian Băsescu a fost la DNA, în dosarul în care este acuzat de complicitate la șantaj