Dramă în Noaptea de Înviere

Dosarul morții suspecte a unui adolescent, închis de procurori. Familia minorului: „A fost omorât!”



Ana Vieriu, mama lui Dănuț, consideră că agresiunea și spaima trăită în acea noapte fatidică de fiul ei au dus la moartea acestuia
Ana Vieriu, mama lui Dănuț, consideră că agresiunea și spaima trăită în acea noapte fatidică de fiul ei au dus la moartea acestuia

Dănuț Vieriu (17 ani), un băiat cu probleme de vedere, a fost găsit mort anul trecut, în Noaptea de Înviere (4/5 mai 2013), pe un drum din Dumbrăveni, după ce în acea noapte fusese bătut cu pumnii și picioarele de mai mulți tineri din sat, în două reprize, chiar în apropierea bisericii din centrul satului.
A reușit să scape în cele din urmă de agresori și, speriat, a luat-o la fugă spre casă. Câteva ore mai târziu, un sătean l-a găsit fără suflare întins pe o uliță, la câteva sute de metri de casă.
Ancheta a fost preluată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte.
Recent, pe 11 iulie, procurorul de caz a dat ordonanță de clasare.
Motivul: loviturile primite de victimă nu au legătură directă cu cauza morții, adolescentul de 17 ani murind în urma unei insuficiențe cardio-respiratorii acute, survenite în contextul unei afecțiuni cardiace preexistente.
Totuși, specialiștii în medicină legală care au analizat cauza morții tânărului au lăsat un mare semn de întrebare asupra acestui caz. Cei de la Iași au spus că insuficiența cardio-respiratorie care a dus la deces a fost „favorizată de stresul și efortul fizic în contextul traumatismului suferit”. În schimb, specialiștii forului superior, Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” București, nu au confirmat, dar nici infirmat legătura de cauzalitate dintre loviturile primite de adolescent și decesul acestuia. Astfel, în prima fază au arătat că „o legătură de cauzalitate nu poate fi exclusă între leziunile traumatice (n.r. – în urma bătăii primite) și deces”, precizând însă că nu se poate cuantifica ponderea acelor lovituri primite de victimă în producerea decesului acesteia.
„Caracterul cert de moarte violentă nu poate fi stabilit și susținut cu certitudine”, a fost principala concluzie a IML „Mina Minovici” care a dus la închiderea dosarului de lovituri cauzatoare de moarte, după aproape un an și trei luni de anchetă.
Un caz oarecum asemănător: victima a murit de inimă, însă agresorul a fost trimis în judecată
Am găsit în arhiva cotidianului nostru un caz oarecum asemănător, petrecut pe 27 septembrie 2011, în municipiul Suceava. La acea dată, fostul judecător Marcel Bidirel și-a agresat mama (Ileana Bidirel, 85 de ani), în apartamentul acesteia, bătrâna fiind găsită fără suflare.
La necropsie, însă, legiștii – ca și în cazul adolescentului de la Dumbrăveni – au stabilit că octogenara a decedat în urma unor afecțiuni cardiace.
Au cerut atunci și părerile specialiștilor în medicină legală de la Iași și București (așa cum au procedat și în cazul lui Dănuț Vieriu), numai că în acel dosar concluzia a fost că leziunile de pe corpul victimei sunt “cauze concuratoare la producerea decesului”.
Cu alte cuvinte, decesul Ilenei Bidirel a fost cauzat de bătaia primită de la fiul ei.
Pe baza concluziilor medicilor legiști, procurorii l-au trimis în judecată pe fostul judecător Bidirel, pentru lovituri cauzatoare de moarte, acesta fiind condamnat definitiv la șapte ani de închisoare.
Drama lui Dănuț. „Țipa la el și îl lovea cu pumnii și picioarele în zona capului, a coastelor și a pieptului”
Dănuț Vieriu a fost la slujbă la biserică, în Noaptea de Înviere de anul trecut. În jurul orei 3.00, povestesc martorii, a fost chemat să iasă până afară, unde a fost lovit de un tânăr din sat, Constantin Adam.
Dănuț a reușit să scape și să fugă din nou în biserică. „L-am văzut cum stătea rezemat de ușa bisericii. Era vizibil speriat, tremura și am observat că pe spate avea urme de praf”, povestea unul dintre martori, Dumitru Gafițescu.
În jurul orei 4.30-5.00, minorul a ieșit din lăcașul de cult, fiind luat iarăși la bătaie de același tânăr, se arată chiar în ordonanța Parchetului: „I-a aplicat victimei palme și pumni la nivelul feței și mai apoi lovituri cu genunchii în zona toraco-abdominală. Victima nu a reacționat în nici un fel, potrivit depozițiilor martorilor, plângea și îl ruga pe suspect să îl ierte, să îl lase să plece acasă”.
Un alt martor, Alexandru A., declară: „Vieriu Dănuț stătea cu spatele lipit de gard, iar Adam Constantin țipa la el și îl lovea cu pumnii și picioarele în zona capului, a coastelor și a pieptului”.
Un alt martor, Iulian G., scrie în declarația dată la poliție: „Am văzut cum Adam Costi îl lovea cu picioarele (mai ales cu tibia) în zona pieptului și a abdomenului – personal, am observat trei sau patru astfel de lovituri (după părerea mea, loviturile erau de intensitate ridicată, pentru a-i produce durere)”.
La dosar se află și declarația unui alt tânăr, Marius P., din gașca agresorului: „Am observat cam 10 lovituri de genunchi. A fost lovit (n.r. – Dănuț Vieriu) și cu pumnul în zona feței”.
Profitând de intervenția unor martori care au sărit să-i despartă pe cei doi tineri, Dănuț Vieriu a luat-o la fugă spre casă. A fost ajuns din urmă de alți doi tineri, din același grup, însă a reușit să scape și de aceștia, continuând să fugă spre locuința lui. Din păcate nu a mai ajuns acasă, fiind găsit fără suflare în jurul orei 7.40.
Anchetatorii l-au audiat și pe un alt tânăr din grupul din care făcea parte agresorul. Dorel I. a povestit că în acea noapte și el, și alți tineri, printre care și Constantin Adam, au consumat băuturi alcoolice. „Eram amețiți de alcool”, confirmând că prietenul său, Adam, l-a bătut pe Dănuț Vieriu, recunoscând că și el l-a lovit cu palma peste față și cu piciorul în fund pe adolescentul de 17 ani.
Suspectul nu recunoaște nimic: „Nu a avut loc nici o altercație”
Deși toți tinerii audiați de anchetatori în acest dosar au spus același scenariu, singurul care a negat agresiunea a fost chiar Constantin Adam: „Nu am consumat băuturi alcoolice în acea noapte și nici nu a avut loc nici o altercație” (din declarația dată în dosar). Acesta a precizat doar că a observat la un moment dat cum Dănuț Vieriu „se îmbrâncea cu un tânăr pe care nu îl cunosc”.
Chiar procurorul de caz infirmă varianta tânărului, însă, susține magistratul, din toată ancheta nu a rezultat o legătură între lovituri și deces. „Nu a rezultat cu certitudine că acțiunea suspectului de a agresa victima a fost de natură a conduce la deces, în condițiile în care victima avea o patologie cardiacă preexistentă”, este concluzia reprezentantului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cu precizarea că se aplică principiul „in dubio pro reo”, în sensul că orice îndoială profită autorului.
Chiar dacă procurorul criminalist a clasat cauza privind loviturile cauzatoare de moarte, ancheta nu s-a încheiat aici.
Procurorul a declinat cercetările colegilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovituri sau alte violențe.
Practic, agresiunea din acea noapte asupra lui Dănuț Vieriu va fi cercetată de un procuror de la parchetul local.
„Copilul meu e mort și ei îs toți liberi, să treacă pe lângă mine, să râdă”
Ana Vieriu, mama lui Dănuț, e nemulțumită de faptul că procurorii au închis dosarul privind infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte și consideră că agresiunea și spaima trăită în acea noapte fatidică (4/5 mai 2013) de fiul ei au dus la moartea acestuia.
Ca într-un film prost, tipic românesc, pentru că poliția nu avea fonduri să achite contravaloarea raportului de necropsie, iar în lipsa acelui document ancheta stagna, mama îndoliată a scos din buzunarul ei aproape 1.350 de lei pentru a fi continuate cercetările.
„Copilul meu este mort și ei îs toți liberi, să treacă pe lângă mine, să râdă. Câte coate, câți genunchi și pumni, cum, el să moară de inimă, a murit de stres”, își plânge și acum Ana Vieriu durerea sfâșietoare.
A contestat soluția procurorului de caz și așteaptă acum decizia șefilor ierarhici ai acestuia.



Ana Vieriu merge aproape zilnic la mormântul băiatului ei
Ana Vieriu merge aproape zilnic la mormântul băiatului ei
Destinul tânărului s-a frânt tragic la doar 17 ani
Destinul tânărului s-a frânt tragic la doar 17 ani
Dănuț Vieriu a fost găsit fără suflare la câteva sute de metri de casă, pe o stradă din Dumbrăveni
Dănuț Vieriu a fost găsit fără suflare la câteva sute de metri de casă, pe o stradă din Dumbrăveni
Ana Vieriu, mama lui Dănuț, consideră că agresiunea și spaima trăită în acea noapte fatidică de fiul ei au dus la moartea acestuia
Ana Vieriu, mama lui Dănuț, consideră că agresiunea și spaima trăită în acea noapte fatidică de fiul ei au dus la moartea acestuia


Recomandări

Un muzeu dedicat dramei copiilor din fostul „orfelinat al groazei” din Siret, pe lista de proiecte a primarului orașului, Adrian Popoiu

Un individ a ajuns la pușcărie după ce a lovit un bărbat care își apăra soția de intențiile sexuale ale agresorului

Un individ a ajuns la pușcărie după ce a lovit un bărbat care își apăra soția de intențiile sexuale ale agresorului

Un individ a ajuns la pușcărie după ce a lovit un bărbat care își apăra soția de intențiile sexuale ale agresorului
Un individ a ajuns la pușcărie după ce a lovit un bărbat care își apăra soția de intențiile sexuale ale agresorului

Un individ a ajuns la pușcărie după ce a lovit un bărbat care își apăra soția de intențiile sexuale ale agresorului

Un individ a ajuns la pușcărie după ce a lovit un bărbat care își apăra soția de intențiile sexuale ale agresorului
Un individ a ajuns la pușcărie după ce a lovit un bărbat care își apăra soția de intențiile sexuale ale agresorului