Anchetă în „șoaptă”

Dosarul Marius Surdu, înregistrat la Parchet ca agresiune



Procurorul Marius Surdu
Procurorul Marius Surdu

Dosarul în care se fac cercetări cu privire la șocantul caz al șefului DNA Suceava, procurorul Marius Surdu (42 de ani), cel care a fost găsit, vinerea trecută, în propriul apartament, înjunghiat și cu mai multe plăgi tăiate, este înregistrat ca agresiune.
La Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, structura care face investigații în acest caz, dosarul Marius Surdu a fost înregistrat ca vătămare corporală cu autori necunoscuți, iar ancheta a fost repartizată unui procuror criminalist.
Surse apropiate anchetatorilor ne-au mărturisit că dosarul va fi finalizat abia după ce vor fi trimise documentele medicale de la Spitalul Județean Suceava și cel de Pneumoftiziologie din Iași, unde se află în prezent internat șeful DNA Suceava, și se va pronunța un medic legist cu privire la numărul de zile de îngrijiri medicale.
Cu siguranță că leziunile suferite de procurorul Surdu i-au pus viața în pericol, iar în cazul unei agresiuni, încadrarea juridică ar fi schimbată în tentativă de omor.
Această ipoteză rămâne doar pe hârtie, la fel ca și cea a accidentului casnic, știindu-se clar că e tentativă de sinucidere.
Mai mult ca sigur dosarul Marius Surdu va fi soluționat cu neînceperea urmării penale, concluzia fiind aceea că nu a fost o agresiune.
În soluția Parchetului –anticipăm deja – nu vor fi alte detalii referitoare la acest incident tragic.
În privința motivului care l-a împins pe fostul șef al DNA, un om cu o carieră impresionantă și descris de toți cei care l-au cunoscut drept o persoană cât se poate de echilibrată, de cerebrală, să-și provoace cu cuțitul toate acele șase-șapte plăgi pe torace și abdomen, acesta rămâne în continuare necunoscut.
Cu siguranță, chiar dacă anchetatorii vor ști ce anume a provocat drama prin care trece acum procurorul Marius Surdu, acest lucru nu se va regăsi în nici un document.
O singură plagă la spital, la Suceava, șase sau șapte la Iași

Procurorul Marius Surdu a fost transferat, luni după-amiază, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul de Urgență Sf. „Ioan cel Nou” la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ca urmare a unor complicații apărute la plămâni.
Ultimele informații furnizate, marți, de purtătorul de cuvânt al unității medicale ieșene, doctorul Antigona Trofor, erau că șeful DNA Suceava e stabil respirator si hemodinamic.
Familia procurorului Sursu le-a cerut medicilor să nu mai dea informații mass-media despre starea de sănătate a procurorului șef.
Deși la Spitalul Județean Suceava se susținea că Marius Surdu a suferit o singură plagă, surse medicale de la Iași au mărturisit că, în realitate, șeful DNA Suceava are două sau trei plăgi toracice supramaleolare stângi, cu hemopneumotorax stâng (prezența concomitentă de aer și sânge în cavitatea pleurală, consecutiv unui traumatism toracic în care s-a produs ruptura plămânului), pneumomediastin (infiltrație de aer în țesuturile mediastinului -spațiul cuprins între plămâni), pneumotorax drept (rezultatul acumulării de aer în spațiul dintre plămâni și peretele toracic), și patru plăgi abdominale penetrante intestinale și mezenterice.