Dosarul licențelor Microsoft: Dorin Cocoș ar fi primit 8-9 milioane euro, iar Gheorghe Ștefan, 3 milioane euro



Un martor audiat de DNA în dosarul licențelor Microsoft le-a declarat anchetatorilor că omul de afaceri Dorin Cocoș și primarul orașului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, au primit „opt-nouă” milioane de euro, respectiv „circa trei milioane de euro”, pe durata derulării contractelor, informează Mediafax.Declarațiile martorilor sunt prezentate în documente ale procurorilor anticorupție, aflate printre cele prin care se cere aviz pentru începerea urmării penale a nouă foști miniștri, în acest dosar.Sumele ce ar fi ajuns la Dorin Cocoș și Gheorghe Ștefan sunt menționate în declarația unui martor, redată de procurori în documentele menționate. În declarație se arată:”În cursul anului 2008 sau 2009, în contextul finalizării contractului dintre Guvernul României și Microsoft, Florică Claudiu a apelat la Dinu Pescariu, despre care era cunoscut că avea o relație bună cu Dorin Cocoș pentru a-l susține în cadrul licitației ce urma a se realiza.



Recomandări

Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a plătit peste 3,2 milioane de euro pentru servicii medicale primite în străinătate de 1.896 de suceveni

Emil Boc,audiat în dosarul Microsoft: Valerian Vreme și-a dedicat timpul agendei digitale a României

Dorin Cocoș va fi eliberat, după ce a executat o parte din pedeapsa primită în dosarul „Microsoft”

DNA trimite în judecată Dosarul Microsoft III. Fostul ministru Gabriel Sandu, fostul șef Microsoft și doi oameni de afaceri, acuzați că au prejudiciat statul cu peste 51 de milioane de euro