Ultima parte a dosarului intoxicației colective de la Casa Aristocrat, produsă în 2010, s-a încheiat cu achitări pe linie pentru cei trimiși în judecată. Curtea de Apel Suceava a respins apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava și al mai multor părți civile (rudele celui care a decedat în acest caz ce se pierde deja în negura vremii) care nu au fost de acord cu concluzia că cei de la E.ON Gaz Distribuție SA și alte părți nu sunt vinovate de tragedie.
Acest ultim dosar aflat pe rolul Judecătoriei Suceava a vizat următorii inculpați: E.ON Distribuție România SA, Ilie Daneliuc, Maricel Ivan, angajați ai E.ON, SC Build House SRL, administratorul acestei societăți – Radu Corneliu Ciucă și Stelica Cucu, reprezentanta Inspectoratului de Stat în Construcții.
Soluția de achitare vizează toți inculpații trimiși în judecată pentru ucidere din culpă, întrucât fapta nu există.
În cazul inculpatei Stelica Cucu procesul a încetat ca urmare a decesului celei acuzate.
Soluția de vineri, 8 aprilie, a Curții de Apel Suceava este definitivă și irevocabilă
Ziua de coșmar în care 17 oameni au ajuns la spital, iar unul a fost găsit fără suflare într-o cameră a pensiunii
Pe 4 februarie 2010, în Suceava s-a declanșat alarma de grad 0. La pensiunea Casa Aristocrat, de la ieșirea din municipiul Suceava spre Șcheia, mai mulți turiști au început să se simtă rău și să acuze stări de greață, dureri de cap și amețeală.
În total, 18 persoane, dintre care 17 au ajuns la „Urgențele” Spitalului Județean. Din păcate, într-o cameră de la etajul I al pensiunii a fost găsit fără suflare un bărbat în vârstă de 45 de ani, Daniel Ciupercă, din Focșani.
Bărbatul, reprezentantul unei firme, venise în delegație în Suceava și se cazase în ziua precedentă la Casa Aristocrat.
După o anchetă lungă și complicată, în cadrul căreia s-au efectuat mai multe expertize, s-a stabilit că oamenii au fost intoxicați cu monoxid de carbon, în urma unei greșeli de instalare a centralei termice. În cazul bărbatului care a murit, Daniel Ciupercă, cauza decesului a fost clară: a murit intoxicat cu monoxid de carbon. De altfel, aceasta a fost cauza intoxicației tuturor celor 18 turiști.
Acuzațiile față de E.ON, acum Delgaz Grid SA
Foarte interesant, toți cei achitați acum au primit inițial soluție de clasare din partea procurorului de caz, care a considerat și atunci că nu există, în cazul lor, probe pentru a susține fapta de ucidere din culpă.
Membrii familiei bărbatului mort în pensiunea suceveană, prin avocat, au formulat plângere împotriva soluției de clasare a cauzei cu privire la ucidere din culpă de către E.ON Gaz Distribuție SA și alte părți.
Avocatul Gabriel Nicolae a reușit să convingă atunci judecătorul de caz că numărul inculpaților trebuie să fie mai mare.
Referitor la E.ON, el a arătat că „în mod nelegal au procedat la recepționarea tehnică a instalației de utilizare a gazelor naturale, în condițiile în care nu a existat o autorizație de construire eliberată în acest sens. În mod evident, în situația în care nu s-ar fi procedat la efectuarea recepției tehnice a instalației de alimentare cu gaze naturale din cauza inexistenței celui mai important act necesar (autorizația de construire pentru lucrările de instalații), nu ar fi fost posibilă producerea decesului victimei Ciupercă Daniel”, a mai subliniat avocatul în plângere.
„E.ON nu este deloc interesată de ceea ce se montează (și de cine montează) la capătul conductei prin care furnizează gazul, acesta încheind contract de furnizare cu beneficiarul indiferent că este vorba de o instalație artizanală sau chiar o bombă”, declara avocatul Gabriel Nicolae, citat de avocatura.com, care a scris detaliat despre acest caz la vremea respectivă.
Deși inițial avocatul a avut succes și a reușit să convingă procurorii să trimită dosarul în instanță, iată că în cele de urmă cei care au fost în ”linia a II-a” în această tragedie nu au putut fi trași la răspundere pentru ucidere din culpă.
Cu privire la acest dramatic caz a mai existat un proces cu inculpați trimiși în judecată și condamnați.