Actul de sesizare a instanței în cel mai mare dosar instrumentat și finalizat de procurorii de la Crimă Organizată pe linia traficului de țigări nu era întocmit conform legii față de celelalte acte de urmărire efectuate în caz. Concluzia a fost trasă de completul de judecată al Tribunalului Suceava, care a constatat o serie de nereguli în rechizitoriu.
Magistrații au cerut refacerea actului de urmărire penală față de doi inculpați. Este vorba de doi polițiști de frontieră, Gabriel Fodor, de 28 de ani, din Bursuceni – Verești, și Octavian Calancea, de 25 de ani, din Vicovu de Sus. Aceștia erau trimiși în judecată pentru o serie de fapte, iar procurorii i-au cercetat pentru alte fapte.
„În această situație, actul de sesizare a instanței este lovit de nulitate. Pentru că era vorba de indivizibilitate și conexitate s-a decis restituirea întregului dosar la Parchet pentru refacerea rechizitoriului”, au declarat judecătorii Tribunalului Suceava.
Decizia a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Suceava. Procurorii de la DIICOT Suceava vor trebui să-și motiveze recursul, iar magistrații Curții de Apel vor lua o decizie finală în privința acestui dosar.
22 de persoane trimise în judecată în acest dosar
Acum câteva luni, procurorii DIICOT Suceava au trimis în judecată 22 de persoane, toate implicate într-o vastă rețea de trafic, care aducea ilegal țigări din Ucraina și apoi le plasa pe piața din România.
În decembrie 2007, anchetatorii au făcut mai multe descinderi și percheziții, în urma cărora au confiscat peste 270.000 de pachete de țigări, mărcile Ronson și Saint George, în valoare de peste 800.000 de lei. Mai multe autoturisme, sume importante de bani (lei, euro, dolari USD), precum și un pistol au fost indisponibilizate, o parte fiind deja restituite titularilor.
Printre cei trimiși în judecată se numără cinci polițiști de frontieră, respectiv Petru Marocico, de 38 de ani, zis „Zaridon”, din Ulma, Alexandru Ursan, de 24 de ani, din municipiul Suceava, Adrian Tipa, de 23 de ani, din Gura Humorului, Mihai Gabriel Fodor, de 28 de ani, din Bursuceni – Verești, și Octavian Calancea, de 25 de ani, din Vicovu de Sus.
Alături de aceștia, au mai fost trimiși în judecată Petru Boiciuc, de 30 de ani, și Ionuț Răzan Popadiuc, zis „Chelu”, de 28 de ani, din municipiul Suceava, Constantin Marian Omania, de 40 de ani, și Aurica Marocico, 21 de ani, din Ulma, Vitaly Tsaryk, cetățean ucrainean, în vârstă de 32 de ani, Ovidiu Gheorghe Bilibou, zis „Macrina”, de 37 de ani, Constantin Ilisoi, de 56 de ani, și Ilie Livu Gabor, de 37 de ani, din municipiul Rădăuți, Ilie Ursache, fost Popiuc, zis „Falco”, de 35 de ani, din Dornești, Dorin Florin Juravle, zis „Buchi”, de 37 de ani, din Brodina, George Tărâță, zis „Cușu”, de 35 de ani, din Vicovu de Jos, Laurea Ileana Carcea, de 29 de ani, și Vasile Carcea, de 32 de ani, din Vicovu de Sus, Florin Reuț, de 28 de ani, Ioan Juravle, de 37 de ani, și Dragoș Andrei Cîrciu, de 24 de ani, din Straja, Ciprian Ionuț Guliciuc, de 20 de ani, din Tișăuți.
Al 23-lea membru al rețelei, trimis în judecată de DNA
Din cadrul aceluiași dosar a fost disjunsă cauza care-l privea pe Viorel Dragoș Gâză, de 32 de ani, din Rădăuți, lucrător vamal la Dornești. Acesta a fost trimis în judecată la începutul acestei săptămâni, dar nu de procurorii DIICOT ci de cei de la Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava.






