În scandalul achiziționării sediului Poliției municipiului Suceava (din apropierea magazinului Kaufland) la un preț de peste patru ori mai mare decât cel real, scandal în care Direcția Națională Anticorupție (DNA) Suceava a început zilele trecute urmărirea penală împotriva inspectorului-șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, comisar-șef Ioan Nicușor Todiruț (n.r. – detașat din vara lui 2012 la conducerea IPJ Călărași), acesta este apărat de unul dintre cei mai prestigioși avocați din România, Cătălin Dancu.
Todiruț și avocatul său au fost ieri la sediul DNA Suceava, pentru a lua la cunoștință acuzațiile ce i se aduc comisarului-șef.
Cătălin Dancu a arătat că tot dosarul este o minciună ordinară și a explicat că se va transforma într-un scandal de proporții între fosta și actuala conducere a Poliției Române și a Ministerului de Interne, în care vor fi implicate nume importante de chestori și miniștri.
Tot acest „circ”, îl numește avocatul, are un singur scop: să fie dat jos Todiruț din fruntea IPJ Suceava.
În afară de Todiruț, a fost pus oficial sub acuzare și șeful Serviciului Logistic din cadrul IPJ Suceava, comisarul-șef Dan Alexa Teodorovici.
Cei doi sunt acuzați că ar fi măsluit achiziția sediului Poliției municipiului Suceava, pentru care s-a plătit un preț exorbitant, asta deși, susține Cătălin Dancu, toate procedurile s-au făcut sub stricta coordonare a reprezentanților Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) și ai Ministerului de Interne.
Peste 1.300.000 de euro, prejudiciul în dosarul DNA
Imobilul în care își are sediul Poliția municipiului Suceava a fost cumpărat în noiembrie 2006 de la SC Servicii Comerciale SRL Suceava (firmă administrată de omul de afaceri Costel Bujoreanu), cu prețul de 116 miliarde de lei vechi, în condițiile în care DNA Suceava susține că valoarea respectivei clădiri, potrivit unei evaluări făcute de Banca Comercială Română, a fost estimată la cel mult 40 de miliarde de lei vechi. Evaluarea a fost făcută chiar în acea perioadă, la cererea vânzătorului, care intenționa să obțină o linie de credite și să gireze cu imobilul în care astăzi își are sediul poliția municipiului reședință de județ.
Prejudiciul în acest dosar este de 5.865.122 de lei (peste 1.300.000 de euro).
Cum explică avocatul Dancu diferența uriașă dintre prețul evaluat și cel de achiziție
Avocatul Cătălin Dancu precizează că prejudiciul invocat de anchetatori reprezintă diferența dintre valoarea de expertiză efectuată de BCR pe acea clădire pentru o linie de credit și valoare de vânzare-cumpărare.
El arată că evaluările făcute de bănci pentru linii de credit sunt subevaluate față de ceea ce se întâmplă în mod normal când se fac evaluările de imobile de evaluatori.
„Banca pleacă cu normele de evaluare foarte jos, astfel încât oricine ia o linie de credit știe că banca spune: eu ți-l evaluez la atâta, valoarea imobilului înseamnă atât în procentul tău de credit, restul vii cu garanții suplimentare. În mod penal, se duce un prim-procuror și are tupeul să raporteze o astfel de abordare a unei evaluări, care, repet, e de normă specială și privește numai creditările pe imobile, și să spună aia este valoarea reală a imobilului, când ea este subevaluată, iar prețul stabilit în contractul de vânzare-cumpărare este fals”, declară Cătălin Dancu.
Cum s-a derulat procedura de achiziție
Avocatul a făcut și un scurt istoric al achiziției imobilului în care funcționează astăzi sediul Poliției municipiului Suceava, prin care a explicat cum s-au derulat toate etapele acestei proceduri.
Inițial, IPJ Suceava a făcut o notă de fundamentare prin care se explică de ce este necesară achiziția unui imobil pentru activitățile Poliției Suceava. Prețul trecut în contractul de vânzare-cumpărare a fost stabilit de un evaluator desemnat prin procedură de achiziție, iar o comisie de la Ministerul de Interne care a participat la negocieri a validat respectiva sumă.
Ministerul a transmis IGPR să includă imobilul de pe Strada Universității pe lista de investiții, iar pentru că s-au constatat că nu sunt fonduri suficiente, fiind final de an, s-a făcut o rectificare bugetară.
Totul cu aprobarea chestorului de poliție Nicolae Chesnoiu, șef la acea vreme a Direcției Financiare din Ministerul de Interne.
„După ce chestorul a făcut rectificarea, banii au fost trimiși în două tranșe, pentru că așa s-a stabilit în cadrul negocierilor care există în procesul verbal de negociere. De ce în două tranșe? Odată că trebuiau aduși toți banii prin rectificare și în al doilea rând trebuiau făcute o serie de lucrări care trebuiau îndeplinite în mod obligatoriu de proprietar, cel care a vândut imobilul, astfel încât clădirea să fie funcțională la data predării”, continuă avocatul Dancu.
Curtea de Conturi și Ministerul de Interne, în 2007: „Procedura de achiziție a fost corectă”
După ce clădirea a fost achiziționată, în 2007, Curtea de Conturi a făcut verificări și a dat raport favorabil procedurii de achiziție.
La un an de la cumpărarea noului sediu de poliție, la IPJ Suceava a venit o comisie de control de la Ministerul de Interne, invocând o sesizare anonimă cu privire la acea tranzacție.
„S-au făcut verificări peste verificări a procedurii de achiziție și se menționează în documentul final: achiziționarea imobilului s-a făcut sub îndrumarea Direcției de Logistică din cadrul IGPR, respectiv a comisarilor de poliție Miu Daniel și Zaharie Lucian, care au participat direct la negocieri. În urma inspecției financiare a Curții de Conturi s-a constatat că exercițiul a fost corect, sens în care s-a dispus descărcarea de gestiune. După care se face o analiză și se dau concluziile: nu au rezultat date sau indicii care să confirme aspectele din petiție privind implicarea șefului IPJ în derularea activităților de achiziționare a sediului poliției municipiului Suceava și a mobilierului”, completează Cătălin Dancu, arătând că raportul cu concluziile finale a fost semnat și contrasemnat de superiori de la București, printre care și șeful IGPR din acea vreme, chestorul Liviu Popa.
„Tembelii ăștia care iau ca etalon de valoare un raport de expertiză bancară puteau să spună așa: Noi te învinuim pe tine expert, că de aia ești specialist, și pe ăla, și pe ăla. Ne lămurim întâi cu ei, după care nu ne ducem la ăsta de jos (n.r. – Todiruț), ne ducem la Ministerul de Interne și facem o comisie rogatorie, dacă nu vrem să dăm dosarul la DNA București, și întrebăm: băi nene, cine a semnat la cel mai înalt nivel achiziția asta?”, explică Cătălin Dancu, arătând că, în mod normal, la aceste acuzații lista învinuiților ar trebui să cuprindă nume de foști șefi din IGPR și minister.
„Domnul Todiruț putea să facă tumbe în fața IPJ. Nici dacă voia nu putea să facă nimic, este ordonator terțiar de credite, nu principal”
Cătălin Dancu mai arată că dosarul penal în această cauză a fost deschis în 2009 și nu înțelege de ce a fost nevoie de cinci ani pentru ca anchetatorii să înceapă urmărirea penală, tocmai acum, spune el, când Todiruț ar trebui să se întoarcă la conducerea IPJ Suceava, după detașarea din vara anului trecut la IPJ Călărași.
Avocatul a arătat că, din ce a înțeles de la procurorul de caz de la DNA Suceava, Ministerul de Interne s-a constituit parte civilă în acest dosar, însă nu i s-a arătat nici un document în acest sens.
„Dacă văd în dosar că Ministerul de Interne s-a constituit parte civilă pentru acel prejudiciu stabilit de anchetatori, a doua zi depun plângere penală împotriva Ministrului de Interne actual, a șefului IGPR și a oricărei persoane care a semnat un astfel de document, întrucât acceptă o astfel de situație, atenție, fără ca prealabil stabilirii valorii prejudiciului să-ți faci un audit. De ce te dau în judecată?! Înseamnă că generalul Berechet, secretarul general al Ministerului de Interne, ministrul Blaga, ministrul de Interne de la acea dată, generalul Chesnoiu, șeful Direcției Financiare care a aprobat procedurile, în numele instituțiilor pe care le reprezintă, sunt la rândul lor vinovați, dar nu sunt inculpați în această cauză. Domnul Todiruț putea să facă tumbe în fața IPJ. Dacă Bucureștiul nu semna, nu introducea investiția pe listă, nu făcea rectificarea bugetară, nu-și trimitea specialiști care au urmărit în negocierile directe toată procedura, nu-și angajau expertul lor, nu al meu, nu dădeau curs întregii note de fundamentare, astăzi nu aveam nici un dosar. Domnul Todiruț nici dacă voia nu putea să facă nimic, este ordonator terțiar de credite, nu principal. Inspectorul-șef Todiruț nu a semnat decât contractul de vânzare-cumpărare, în baza fișei postului, că e ordonator terțiar de credite”, e revoltat avocatul Dancu.
„Va fi război între fosta și actuala conducere a Ministerului de Interne”
Avocatul inspectorului-șef Ioan Nicușor Todiruț a explicat că se va întâlni cu fostul ministrul de Interne Vasile Blaga și cu fostul secretar de stat chestorul Nicolae Berechet și o să aibă o întrebare pentru ei: „Extindem urmărirea penală și împotriva voastră sau vă sculați în picioare și dați cu toate tunurile în echipa asta incompetentă de la Ministerul de Interne? Pentru că numai un incompetent poate după ani de zile să vină să spună că omologul meu din trecut e escroc, imbecil, prost, tâmpit, cum vrei, și au așteptat asta cinci ani. Câți miniștri de Interne, câți secretari generali, câți șefi de direcții s-au schimbat? Au găsit acum problema, exact când domnul Todiruț trebuia să se întoarcă la Suceava, după detașarea la Călărași.”
Cătălin Dancu susține că o altă afirmație mincinoasă făcută în acest dosar este aceea că s-ar fi ascuns faptul că, la data negocierilor, imobilul care a fost achiziționat ar fi fost ipotecat pe o linie de credit la BCR Suceava.
Or, argumentează avocatul, „în contract se menționează fără echivoc că acest imobil la data semnării este liber de sarcină. De asemenea, este prevăzut că este liber de orice ipotecă. De orice gaj, de orice retenție de orice natură. Nu există litigii pe rol, nu există proceduri în legătură cu terenul, nu există obiecte de dosar pe Legea 10”.
Cătălin Dancu a adăugat că așteaptă să primească de la Ministerul de Interne toată documentația pe care a cerut-o, după care „să ne răspundă domnul procuror cum a ajuns la ideea că pe procedura de achiziție numai ordonatorul terțiar e de vină și toți ceilalți sunt nevinovați. Va fi război între fosta și actuala conducere a Ministerului de Interne, pe un dosar pe care trebuia să găsească un acar păun, pe domnul Todiruț, deși, repet, nu putea să facă nimic fără aprobarea celor mai înalte autorități de la București.”
Cine minte?
Dosarul comisarului-șef Todiruț de la DNA riscă să arunce în aer conducerea Poliției Române și a Ministerului de Interne
