Dosarul în care șeful Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Suceava, comisarul Ioan Halaicu, era cercetat, fiind acuzat că ar fi bătut un suspect, în sediul Inspectoratului de Poliție Județean, a fost închis de procurori.
La sfârșitul săptămânii trecute, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au dispus scoaterea de sub urmărire penală pe fond a comisarului Halaicu, sancțiunea administrativă dată inițial în dosar fiind anulată de anchetatori.
Fără nici o probă împotriva șefului Biroului de Investigații Criminale, procurorii au admis contestația depusă de avocatul lui Halaicu, după aflarea primei decizii în acest caz, cea prin care ofițerul a fost scos de sub urmărire penală, dar a primit o sancțiune administrativă.
Filmulețul în care Halaicu apare lovind cu bastonul un suspect, un bărbat din Hunedoara, care a fost adus la poliție, după ce-a făcut scandal într-un bar, nu este autentic, au stabilit experții Institutului de Criminalistică.
Un alt argument care a stat la baza acestei decizii este acela că presupusa victimă nu l-a recunoscut pe Halaicu din planșele fotografice cu polițiști care i-au fost prezentate.
În urma deciziei de acum câteva zile, Halaicu a fost absolvit și de cheltuielile judiciare în valoare de 500 de lei.
Filmulețul bătăii din sediul poliției a fost adus conducerii IPJ Suceava în luna septembrie a anului trecut de către unul dintre polițiști, care susține că a găsit CD-ul cu imaginile video compromițătoare în cutia poștală a apartamentului în care locuiește.
Această variantă, însă, nu este una foarte credibilă, fiind vehiculată mai mult cea a răzbunării unuia dintre subordonații lui Halaicu împotriva acestuia.





