DOSARIADA

Spațiul rubricii de astăzi îl cedez în întregime cititorului care semnează, cu umor negru, „nota informativă”, trimițându-ne, prin Internet, comentariul de mai jos (19 08.2006) pe marginea tabletei „Să n-aud musca!”:
Subiectul e la modă și-i teribil de enervant. Nu-i chip să circul în liniște în tramvai, în maxi-taxi, nu-i chip să stau cu gândurile mele la coadă la nu știu ce, nu-i chip să intru într-un amărât de cabinet medical pentru o injecție, că toți vociferează pe tema securității. O doctoriță nu poate să prescrie o rețetă medicală dacă nu-mi îndrugă verzi și uscate despre… nu mai ea știe ce (că n-am ascultat-o). Nu știu care va fi „cel mai mare român”, dar știu cu siguranță că cel mai pomenit nume propriu în țara asta și la ora asta este cel al dnei Mona Muscă. Nu pot să pricep cui îi folosește atâta ură. La ce bun această vânătoare? Riscăm să ne uităm unii la alții cu reticență din ce în ce mai inflamată (…) Consider că vinovați sunt cei care s-au folosit de informațiile culese, pentru a face rău atâtor oameni. Unii spun că au colaborat cu securitatea din obligație de serviciu, dar că nu au scris rău despre nimeni (…) Dar, logic vorbind, dacă toți informatorii scriau numai de bine, cum de a ajuns atâta lume în închisori, adevărate lagăre de exterminare? (S-ar cuveni, cred, o anume precizare, întrucât se pune oarecum semnul egalității între securitatea lui Dej și securitatea ceaușistă. Ca idee, ambele sunt la fel de blamabile. Nu pot fi, însă, egal privite când este vorba de metodele și brutalitatea represiunii – n.n., MRI) Mă rog, în fond și la urma urmei, fiecare ne-om duce de unde am venit cu propriul dosar, în care angajamentele și notele informative sunt scrise de propriile noastre năzuințe, acțiuni și fapte, iar viza de trecere o dă Cel de Sus . Da, printre securiști și colaboratori ai lor au fost și unii care au nenorocit foarte multe familii, bucurându-se, tot odată, de mari privilegii. Dar nu putem să-i băgăm pe toți în aceeași oală! Până la urmă, se arată că știm să aplicăm cu succes teoria marxist-leninistă. Parcă plutește în aerul românesc al luptei de clasă un soi de avânt diabolic: care pe care!? Oare nu se mai satură nimeni? M-am săturat de circul ăsta! (…) Majoritatea oamenilor politici care se află în funcții de conducere au avut, într-un fel sau altul, legături cu securitatea. Dacă în Parlamentul României s-ar face o verificare minuțioasă, am rămâne cu foarte puțini membri fără nici o pată. Ne place, nu ne place, ăsta era sistemul. Plus că nu toți cei care au avut atunci funcții de conducere au fost neapărat cei mai răi. În principiu, nu sunt de acord cu cei care au colaborat distructiv cu securitatea (…) Știți ceva, îmi pare sincer rău că n-am o vârstă biologică care să-mi fi permis colaborarea cu secu’, măcar aveam să cunosc și eu mai multe, mai scăpăm de naivitate ș.a.m.d. Îmi place că tot se invocă morala, draga de ea. Dar, pe naiba morală! Nu mă îmbăt cu apă rece! Un turnător, indiferent de natura delațiunii acestuia, rămâne tot… un turnător. Bineînțeles că oameni fără coloană vertebrală, fără scrupule, care mint cu nerușinare, au existat, există și vor mai fi. Trăim printre ei și cu ei. Părinții unora s-or fi răsucind în mormânt. Dar o țară nu se reduce doar la o asemenea categorie! (…) Al. Gavrilescu are dreptate: „Lumea politică a fost stigmatizată în ansamblu pentru corupția și incompetența unora dintre figurile sale”. Eu adaug: nu pentru angajamente, dosare de rețea sau ce-or mai fi fost. (…) Doamne, când mă gândesc că au trecut 16 ani de la revoluția din 1989! Oricum, indiferent de ce crede clasa politică suferindă de „agitație browniană”, poporul român nu e idiot.
Dacă am intuit corect sensul acestei intervenții, ar fi vorba despre recursul la întrebarea biblică „Cine ridică piatra?” legitimă mai mult decât oricând. Cât despre sastisire… mă tem că dosariada abia-i la început!