Dosare penale pentru trei bărbați care s-au urcat la volan beți ori fără a avea permis

Dosare penale pentru trei bărbați care s-au urcat la volan beți ori fără a avea permis
Dosare penale pentru trei bărbați care s-au urcat la volan beți ori fără a avea permis

Trei bărbați s-au ales cu dosare penale după ce s-au urcat la volan beți ori fără a avea permis. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, miercuri, la ora 12.30, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control pe DC Frătăuții Noi autoutilitara condusă de un localnic de 31 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de auto, iar autoutilitara a fost sustrasă din curtea unui prieten. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „furt în scop de folosință”, ce va fi soluționat procedural. În noaptea de miercuri spre joi, la ora 01.25, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Suceava a oprit pentru control pe bdul 1 Mai din localitate autoturismul condus de un localnic de 42 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, în prezența personalului medical, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural. Tot în noaptea de miercuri spre joi, la ora 01.45, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe strada Zorilor din comuna Dornești autoturismul condus de un localnic de 33 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto. Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice”, ce va fi soluționat procedural.

Recomandări

Un tânăr care gonea cu 124 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Polițiștii au stabilit nota de plată în amenzi pentru un șofer beat, care făcea drifturi în centrul Sucevei