Dosare penale pentru șoferi băuți



Șoselele județului sunt pline de șoferi care circulă chiar dacă sunt sub influența alcoolului, acest fenomen fiind mai ales întâlnit în weekend.
Vineri, la ora 17.10, pe bdul Corneliu Coposu din municipiul Suceava, șoferul Vasile T., de 47 ani, localnic, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de Ioan M., de 60 ani, localnic, intrând în coliziune laterală. Din impact au rezultat doar avarierea celor două autoturisme.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul lui Ioan M. și de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul lui Vasile T., după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot vineri, la miezul-nopții, pe bdul George Enescu din municipiul Suceava, Liviu I., de 41 ani, din orașul Gura Humorului, în timp ce conducea o mașină, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat trei autoturisme staționate pe partea dreaptă.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 00.20, o patrulă de poliție din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata a oprit pentru control pe DJ 291A, comuna Zvoriștea, autoturismul condus de Florian J., de 55 ani, localnic, și întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat la spital probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
O oră mai târziu, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc a oprit pe strada Calea Bucovinei din localitate autoturismul condus de Florin D., de 49 ani, localnic, și întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat la spital probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În toate cele patru cazuri s-a întocmit dosar penal.