Dosar penal și amenzi de peste 6.000 de lei pentru un tânăr care se plimba cu motocicleta prin centrul Sucevei

Un echipaj de la Poliția municipiului Suceava, care se afla marți seară în serviciu de monitorizare trafic în municipiul Suceava, a oprit pentru control de rutină un motociclist chiar în centrul orașului, în zona stației TPL.
Motocicleta Yamaha era condusă de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Udești, iar prima constatate importantă a polițiștilor ca fost că respectivul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Verificările au continuat, iar baza de date a indicat și că motocicleta nu are RCA valabil, iar ITP-ul este expirat din anul 2022.
Tânărul a fost verificat și cu aparatul etilotest, nefiind băut.
Motociclistul de ocazie a fost condus la sediul Poliției municipiului Suceava, unde i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”.
Pentru celelalte nereguli, tânărului de 23 de ani i s-au aplicat sancțiuni în valoare de 6.620 lei.

Recomandări

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă mașinile de pompieri venite la accidentul prietenului său

Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut