Dosar penal pentru un șofer beat care a rupt un stâlp și a distrus un gard

Un șofer beat s-a ales cu dosar penal după ce a pierdut controlul asupra mașinii, a rupt un stâlp electric și a distrus 9 metri de gard.
Joi, la ora 21.15, pe DJ 176, în localitatea Vama, un bărbat de 51 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp de la rețeaua electrică pe care l-a rupt, distrugând și aproximativ 9 m de gard al unui imobil. Din accident nu au rezultat victime.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Șoldan anunță începerea lucrărilor de refacere a rețelelor de electricitate și a drumurilor județene din localitățile afectate de inundații

Tineri inconștienți pe șosele: a condus beat și fără permis și s-a izbit într-un gard, deși avea deja dosar penal pentru infracțiuni rutiere

Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare