Trei șoferi care făceau transport persoane cu mașinile lor fără a avea acest drept s-au ales cu dosare penale pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.
Polițiști din cadrul Poliției orașului Frasin au depistat marți în trafic, pe DN 17, la intrarea în orașul Frasin, trei bărbați, unul de 25 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, unul de 29 ani și unul de 61 ani, ambii din orașul Frasin, care efectuau activități de transport persoane cu autoturismele proprietate personală pe ruta Frasin – Gura Humorului și retur, fără a fi autorizați în acest sens potrivit prevederilor legale în vigoare.
„Față de cei trei bărbați s-au întocmit dosare penale, sub aspectul comiterii infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități”, se precizează în comunicatul poliției.
Dosar penal pentru trei șoferi care făceau transport persoane fără a avea acest drept
