Dosar penal pentru tăinuire, după ce i-a întins o mână de ajutor hoțului



Un bărbat din comuna Frătăuții Noi s-a ales cu dosar penal, după ce i-a permis unui individ să ascundă o bicicletă furată în gospodăria sa.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, în urmă cu două zile, polițiștii au reușit să-l identifice pe autorul unui furt comis acum aproximativ o săptămână și jumătate din gospodăria unei femei din localitate, atunci când au dispărut un sac cu 50 de kilograme de boabe de porumb și o bicicletă.
Autorul a fost identificat în persoana unui localnic, Ștefan B., în vârstă de 57 de ani, care a furat bicicleta, pentru că nu avea cu ce să care sacul de porumb.
Sacul l-a vândut la o femeie din sat, iar bicicleta a ascuns-o sub niște rumeguș într-o anexă a gospodăriei lui Petru B., în vârstă de 50 de ani, cu acordul acestuia din urmă.
Pentru acest lucru, Petru B. s-a ales cu dosar penal pentru tăinuire, iar celălalt individ pentru furt calificat și violare de domiciliu.