Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți instrumentează un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, o femeie din municipiul Rădăuți, de etnie romă, urmând a ajunge în fața judecătorilor pentru că a înșelat o copilă de 13 ani, sub pretextul că îi ghicește viitorul.
Povestea s-a petrecut la finele lunii aprilie a acestui an. Atunci, oamenii legii de la Poliția municipiului Rădăuți au fost contactați de părinții unei eleve de 13 ani din localitate, care au anunțat că fiica lor a fost deposedată, în timp ce mergea spre școală, de un medalion din aur pe care îl avea la gât.
Intrând pe fir, polițiștii aveau să afle că de câteva zile fata de 13 ani era abordată agresiv de o femeie de etnie romă, identificată în persoana numitei Elena Sorina Buzu, în vârstă de 33 de ani, care îi spunea că îi poate ghici viitorul.
Păcălind-o cu preziceri legate de cariera înfloritoare care o așteaptă în viață, ori despre prietenul frumos pe care îl va avea în curând, fata i-a dat femeii, în cadrul unei „ședințe”, zece lei, cu un alt prilej cedându-i lănțișorul din aur, evaluat la 700 de lei. Deși inițial minora a refuzat să le spună părinților despre întâlnirile cu ghicitoarea, în cele din urmă, luată la întrebări unde este lănțișorul, aceasta le-a povestit totul, fiind sesizată poliția.
Prinsă în flagrant, după o acțiune a poliției
Pe 23 aprilie, judiciariștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Rădăuți au pus la cale un flagrant, minora de 13 ani întâlnindu-se cu ghicitoarea și dându-i 50 de euro și 100 de lei, pentru o nouă ședință de prezicere a viitorului.
Flagrantul a fost realizat cu succes, polițiștii ridicând de la ghicitoare banii marcați, dați de fetiță.
Câteva zile mai târziu, polițiștii au găsit și lănțișorul, la o casă de amanet din Rădăuți, restituindu-l familiei păgubite.
Pentru fapta de înșelăciune pentru care este cercetată, ghicitoarea riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 12 ani.