Dosar penal pentru o firmă care a blocat o stradă din Suceava

Dosar penal pentru o firmă care a blocat o stradă din Suceava
Dosar penal pentru o firmă care a blocat o stradă din Suceava

Poliția municipiului Suceava a întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de împiedicare sau îngreunare a circulației publice, după ce a primit o sesizare cu privire la faptul că un utilaj a blocat partea carosabilă de pe strada I.G. Sbiera, din municipiul Suceava. Reclamația a fost făcută în dimineața zilei de sâmbătă, 17 iulie.
Polițiștii au constatat că pe partea carosabilă era un buldoexcavator, marca Iveco, ce efectua lucrări pe partea carosabilă, asfaltul fiind decopertat pe o suprafață de 6 metri lungime și 2 lățime, cu o adâncime de aproximativ 2 metri. În plus, asfaltul decopertat și pământul obturau în totalitate traficul, au constatat polițiștii.
La fața locului a fost identificat chiar proprietarul utilajului, administrator al firmei Top Util Construct SRL, care a declarat faptul că efectuează lucrări de branșament la canalizare și apă la un imobil din apropiere. Acesta nu a putut prezenta polițiștilor un aviz pentru lucrările efectuate.
Gaura din partea carosabilă a fost plombată cu pământ și pietriș, traficul rutier în zonă fiind reluat după aproximativ 3 ore.
Polițiștii au deschis dosarul penal pentru infracțiunea de ”împiedicare sau îngreunare a circulației publice” și continuă cercetările.

Recomandări

Primăria Suceava a încercat să dea jos panoul publicitar de pe blocul Union printr-o intervenție neautorizată de Poliție

Acțiunea de demontare a panoului publicitar de pe blocul Union, oprită de Poliție
Acțiunea de demontare a panoului publicitar de pe blocul Union, oprită de Poliție

Trenul care a izbit în plin o mașină lângă Suceava, implicat și într-un accident mortal, în care a decedat un bătrân de 88 de ani din Stroiești

Un tânăr care credea că a dat lovitura și și-a cumpărat încălțăminte de firmă, o nouă victimă a înșelăciunilor online