Dosar penal pentru o carabină introdusă ilegal în România



Un bărbat de 69 de ani s-a ales cu dosar penal pentru că a introdus în țară o carabină fără a o declara la vamă, acesta susținând că arma este cu titlul de panoplie.
Miercuri, polițiștii Serviciului arme, explozivi, substanțe periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava l-au identificat pe Emil M., de 69 ani, care deținea ilegal o carabină, fără muniție și închizător.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că Emil M. a intrat în România prin Vama Borș marți, cu autoturismul proprietate personală, având asupra sa arma în cauză, fără însă a o declara autorităților vamale.
Cu ocazia controlului autoturismului nu au fost găsite alte arme, muniții sau alte bunuri interzise de lege. Emil M. este vânător autorizat în Polonia și titular de permis de armă în care are înscrise patru arme de vânătoare, nu și cea găsită asupra lui.
El a declarat polițiștilor că deține această armă cu titlul de panoplie și nu implică înscrierea ei în permis de către autoritățile poloneze.
Arma a fost ridicată în vederea continuării verificărilor.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiștii Serviciului arme, explozivi, substanțe periculoase”, se precizează în comunicatul poliției.