Șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Petru Carcalete, este cercetat de poliție, fiind acuzat că, în calitatea de consilier local, respectiv consilier județean, a omis să treacă în declarațiile de interese faptul că este administrator al firmei SC Sil Rom 2008 SRL.
În cursul zilei de ieri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, a fost înregistrată, ieri, sesizarea Agenției Naționale de Integritate (ANI) în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații de către șeful învățământului sucevean, inspectorul general Petru Carcalete.
Potrivit unui comunicat al ANI, Petru Carcalete a fost sancționat contravențional cu amendă de la 100 la 500 de lei, pentru că nu ar fi înregistrat la IȘJ Suceava declarațiile sale de avere și interese.
Petru Carcalete a deținut calitatea de consilier local al municipiului Rădăuți, în perioada 2004-2008, iar începând de anul trecut este consilier județean.
În declarațiile de interese din datele de 10.05.2005, 28.01.2008 (depuse în calitate de consilier local) și 27.06.2008 (depusă în calitate de consilier județean) nu menționează la capitolul II – “Calitatea de membru în organele de conducere, administrate și control ale societăților comerciale…” – funcția de administrator la Sil Rom 2008 SRL, deși – se explică pe site-ul ANI – sunt date certe, furnizate de instituții competente, că inspectorul general deține această funcție.
Carcalete: “E zero, nici nu are rost să comentăm”
Infracțiunea pentru care este cercetat Petru Carcalete este pedepsită de Codul Penal cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
Contactat telefonic, șeful IȘJ Suceava spune că știe de mai multă vreme de acuzațiile de fals în declarații și explică că povestea e puțin altfel decât cea prezentată de ANI.
“Am avut într-adevăr acea firmă, iar în declarațiile de interese la care fac ei referire am trecut că sunt asociat unic la Sil Rom. Ei m-au întrebat de ce nu am scris și că sunt administrator, că așa ar fi trebuit… Asta e tot. E zero, nici nu are rost să comentăm”, a declarat șeful învățământului sucevean.






