PĂDURE

Dosar penal după ce a furat arbori de câteva sute de milioane de lei



Un bărbat din comuna Moldovița este cercetat de polițiști după ce a tăiat ilegal dintr-o pădure arbori în valoare de câteva sute de milioane de lei. Respectivul bărbat, fiind vorba despre Dumitru H., în vârstă de 46 de ani, este acuzat de faptul că a tăiat dintr-o pădure din apropierea comunei un număr de 40 de arbori, esența rășinoase, în volum total de 115 metri cubi, prejudiciul fiind de aproximativ 300 de milioane de lei vechi. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere nelegală de arbori pe picior, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea altor indivizi care sunt bănuiți că ar fi participat la respectivul furt.



Recomandări

Ilegalități cu privire la proveniența a aproape 800 metri cubi de masă lemnoasă, depistate de Garda Forestieră Suceava

34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026
34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026

Un sucevean judecat pentru un jaf ca-n filme, săltat în dosarul privind fabrica de bani de la Burla. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină
O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

200 mc lemn confiscat, amenzi mari și dosar penal, după descinderi la afaceriști cu lemn din zonele Broșteni, Mălini și Slatina

Afaceriști cu lemn, trimiși în judecată pentru emiterea a 11 avize false pentru transporturi de lemn
Afaceriști cu lemn, trimiși în judecată pentru emiterea a 11 avize false pentru transporturi de lemn