Infracțiuni în pădure

Dosar penal, după ce a culcat la pământ 26 de arbori

Un bărbat din municipiul Suceava este acuzat că a tăiat ilegal nu mai puțin de 26 de arbori de pe o suprafață de un hectar de teren forestier situat pe raza Ocolului Silvic Moldovița.
Prejudiciul este de aproximativ 9.000 de lei, iar potrivit poliției respectiva suprafață de teren a fost cumpărată cu aproximativ două săptămâni în urmă de la fostul proprietar, un localnic din Moldovița, de bărbatul pus acum sub acuzare, Stelian C., în vârstă de 36 de ani, din municipiul Suceava.
„Cumpărătorul, în perioada 15 – 20.06.2012, a tăiat fără drept cei 26 de arbori, iar materialul lemnos rezultat l-a transportat la domiciliul său și folosit în interes personal”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, precizându-se că în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori.

Recomandări

O pisică înfometată, scăpată de chinuri de un bărbat care a auzit „plânsetele” animalului mai multe nopți

O pisică înfometată, scăpată de chinuri de un bărbat care a auzit „plânsetele” animalului mai multe nopți - Fotografie generică
O pisică înfometată, scăpată de chinuri de un bărbat care a auzit „plânsetele” animalului mai multe nopți - Fotografie generică

Un bărbat de 76 de ani a făcut atac de panică după ce a văzut că munca de o viață este mistuită de flăcări

Secret cumplit descoperit la Mănăstirea Arbore: Analiza scheletului hatmanului Luca Arbore a dezvăluit tortura sălbatică la care a fost supus