Doru Olaș: „Universul creației prin creator. Teoria universală: scenariu”

Pasionat de „relația din dintre materie și antimaterie sau spirit, unde spiritul este definit de schimbare prin schimbarea materiei”, deci de o cuantică cu mari tentații metafizice, prin care lumea științifică mondială încearcă identificarea sufletului și a dumnezeirii, arhitectul sucevean Doru Olaș, care a durat în peisagistica orașului surprinzătoare, dar minunate biserici, și-a scris cartea vieții, „Universul creației prin creator. Teoria universală: scenariu” (Editura Opera Magna, Iași, 2018), luând în discuție, pe baza unei temeinice erudiții, „informația, materia sau timpul (pe care) le observăm prin imagine, iar spiritul sau schimbarea (pe care) o percepem prin viteză” (p. 5).
Subiectul, științific sau doar utopic, dar care consacră o… metafizică științifică, nu va lămuri niciodată întrebările și tragicul fundamental al omenirii, care țin de ceea ce se întâmplă dincolo de hotarul cunoscut al vremelniciei vieții, dar cum omul, prin condiția lui, se află în nesfârșită confruntare cu timpul, ba, uneori, și cu statutul unic al Creatorului, după cum observa Lucian Blaga, își va pune mereu și mereu întrebări, ignorând povața lui Lev Tolstoi („Iar dacă ești prea curios, mori și vei afla totul sau nu vei afla nimic”). O redefinire a relației dualiste cu timpul și o rupere de tirania lui prin schimbare și viteză versus traseu, deci prin capacitatea înregistrării de imagini, determină un alt dualism, cel al informației absolute și a timpului absolut, un dualism care, din punctul meu de vedere, întotdeauna liric, banalizează până la prozaic tragicul misterios al condiției umane, misterul științific al secretelor numerologiei, în care, spre exemplu, „particola Higgs sau particola lui Dumnezeu”, pentru care iarăși există o formulă matematică, „este percepută ca schimbare, prin gravitație, și poate fi observată prin ceea ce lasă în urma ei ca urmare a schimbării sau ca urmarea unui eveniment. Ca urmare a gravitației de 0,618 sau ca urmare a schimbării prin particola lui Dumnezeu mărul, mărul este observat jos, iar ca urmare a gravitației mai mici de 0,618 mărul nu mai este observat jos, el este neobservat printr-o gaură neagră, sau este observat în alt univers paralel de o altă entitate mai evoluată” (p. 245).
Cartea lui Doru Olaș nu este prima carte de metafizică, din perspectiva fizicii cuantice, pe care am citit-o, iar rădăcinile în „Veda”, deci doar în cărțile inițiatice ale purificării, limitează, cumva, complexitatea dumnezeiască a sufletului uman la o sintagmă, dar și la o altfel de dimensiune și de perspectivă, cea a câmpului informațional; nimic nou, pentru că taoismul luase în discuție tema, localizându-l în lemn, în vegetație, deci în ceea ce, în „Biblie”, s-a reformulat prin dialogul dintre Dumnezeu și Solomon, atunci când Dumnezeu spunea că este în tot și în toate, deci nu vede rostul „închiderii” între pereții unui templu, deși templu înseamnă „cortul lui Dumnezeu”, deci dimensiunea cosmică a lăcașului primordial de închinăciune.
O astfel de carte se adresează, desigur, cititorilor cu inițieri minime, iar utilitatea ei, într-o adevărată mișcare de re-deslușire a universului (poată că și de re-gândire), este cu adevărat importantă, pentru că, funcție de deslușiri – termen prin excelență taoist – „omul va avea o altă stare de grație”, în condițiile în care Universul „este limitat prin informațiile a o mulțime de adevăruri forțate, neraportate la singurul adevăr prin conștiența singurului adevăr”. De unde și concluzia acestui personaj singular al contemporaneității sucevene, arhitectul și cărturarul Doru Olaș, care pendulează, însetat de adevăr, între „Spirit și Sacru”: „Bucuroși cei săraci cu Duhul că a lor va fi Împărăția”. Omenirea își va găsi sfârșitul nu printr-un dezastru natural ci printr-un dezastru provocat de excesul de informații neraportate la singurul adevăr” (p. 182). Care „singur adevăr”, când, prin particularizări regionale ale Cărții Sfinte a începuturilor, care „se cânta, ca să nu se uite”, după cum mărturisea Aristotel, Sinele Universal și-a sleit, în inimile noastre, iluminările, iar „întreaga populație își va găsi plăceri false prin viața de zi cu zi ce se va desfășura prin informațiile puse în slujba” (p. 182) fiecărui călător prin vremelnicie în parte.
Tema libertății, care este, în fond, tema „celui ce gândește singur”, lipsește și din cartea lui Doru Olaș, ceea ce este firesc și din perspectivă metafizică, și din rutină științifică, domenii în care capacitatea creatoare a celui croit după chipul și asemănarea lui Dumnezeu este spulberată de dogme, deci de adevăruri absolute convenite, nicidecum naturale. Cititorul cărții „Universul creației prin creator. Teoria universală: scenariu”, de Doru Olaș, poate și are obligația de a decide, cunoscând și perspectivele cuantice propuse, și de a-și activa „chipul și asemănarea” cu divinitatea, deci sufletul și mintea, pentru cunoașterea de sine, pentru că, așa cum spun cele mai vechi cărți religioase ale omenirii, „sinele universal și sinele particular locuiesc, împreună, în grota inimii, precum lumina și umbra; cunoaște-ți sinele particular și vei dobândi veșnicie” (I. D.).