„Reîntâlniri cu Moș Teacă” (Editura Pre-Text, 2012) este o carte care vine să îmbogățească tezaurul de umor al bucovinenilor. Tomul e structurat pe trei capitole principale; I. Reîntâlnirile propriu zise cu Moș Teacă, II. Polemici și replici (ne)cordiale, III Cadențe și rime asimetrice. La sfârșit e înserat și un „Mic dicționar cazon de arhaisme” (din vremea când nu era bărbat cel ce nu făcea armata).
„Bateriile” din acest volum sunt îndreptate spre tot ce-i perimat, uzat, învechit
Încă de la primele pagini cititorul își dă seama că va beneficia de zâmbete complice, de un râs sănătos și curat.
Filă după filă, cu fiecare întâmplare relatată, se conturează tot mai vizibil talentul autorului, capacitatea sa de a arunca o punte invizibilă de prietenie și în inimile cititorilor care nu sunt militari de profesie. Aceeași plăcută senzație îl încearcă după fiecare schiță citită. „Bateriile” din acest volum, în majoritatea lor, sunt îndreptate spre tot ce-i perimat, uzat, învechit. Adversarii pe care caută să-i izbească cel mai des râsul autorului sunt: trivialitatea, filistinismul, apucăturile urâte ale unor șefi egoiști, sfertodocți, anchilozați într-o gândire rigidă și mărginită, ale unor șefi îmbătrâniți în rele înainte de vreme. Din stilul lor se vede clar că autorul, colonelul în rezervă Doru Gușu, este un admirator și un adept al lui Cehov, simțindu-se atras mai mult de umorul liric al neîntrecutului clasic rus.
Un spirit jovial, uneori idilic, dar destul de slobod la vorbă
Ca și la Cehov, eroul câtorva din cele 22 de schițe este „omul mărunt”, umil, temător, de un tip apropiat acelui slujbaș cehovian, care murise de inimă rea și teamă, după ce o dată, la teatru, strănutase în ceafa șefului său.
Față de asemenea personaje, umorul autorului e mult mai blând, nu izbește, ci înțeapă delicat, uneori chiar cu duioșie. Feluritele figuri ale armatei, pe terenul căreia și-a trăit aproape patru decenii din viață, s-au dovedit a fi un nesecat izvor de inspirație umoristică pentru autor.
D.G. este un spirit jovial, uneori idilic, dar destul de slobod la vorbă, care și-a petrecut anii cei mai mulți și mai plăcuți ai vieții ca militar de carieră. Cazarma rămâne centrul de gravitate al preocupărilor sale umoristice.
În pictura sufletului ostășesc, realizată prin aceste scurte narațiuni cu structură de anecdotă, autorul însuflețește lumea armelor, care e privită cu simplitate și înțelegere astfel încât, nu de puține ori, ochiul său reușește să străbată dincolo de vălul aparențelor și să surprindă conturul esențelor.
În umorul său sănătos, simțul ascuțit al ridicolului alimentează o întreagă filozofie de viață!
Umorul lui G.D., chiar dacă nu are totdeauna virulența indignării, preferând mai mult ironia subtilă, nu e mai puțin atrăgător prin farmecul lui original și măiestria cu care-și atinge ținta, chiar și atunci când se mulțumește doar să o arate, fără a avea pretenția de a o nimici dintr-o lovitură (Comenzi și cacofonii). În umorul său sănătos, simțul ascuțit al ridicolului alimentează o întreagă filozofie de viață! E o latură de reținut a talentului său seducător.Povestirile lui G. au prospețime, deși multe vin din surse vechi, au acuratețe și o mare putere de convingere. Scriitorul transfigurează evenimente în care a fost mai mult sau mai puțin implicat personal. Unele sunt abordate dintr-o perspectivă mai apropiată, mai palpabilă, altele sunt proiectate pe un fundal mai vechi.Unii eroi, dintre cei cu stele multe pe epoleți sunt vulgari, grosolani, aroganți, lipsiți de imaginație, îndepărtași și indiferenți la necazurile de toate zilele ale subalternilor.
Cuvântul lui Gușu intră în marș triumfal în marea garnizoană a literaturii umoristice
Mergând mai departe pe gama umorului lui Gușu, îl vom întâlni, în galeria personajelor memorabile, și pe „generalul” câmpulungean (cu ghilimele de rigoare) Vasile Țâmpău, acesta fiind înălțat de autor pe un piedestal simbolic.Forma în care sunt redate, ușurința lecturii, larga ei accesibilitate, dau cititorului clipe de destindere și de bună dispoziție, bucuria (sau tristețea!) de a fi părtaș la cele petrecute. Cuvântul lui Gușu intră în marș triumfal în marea garnizoană a literaturii umoristice. Verva lui umoristică e un dar al însușirilor cu care a fost înzestrat, iar cartea pe care a scris-o, plină de haz suculent și de ironie fină, e ea însăși o oglindire a lumii pe care colonelul-umorist a privit-o, a cunoscut-o îndeaproape și a judecat-o după criteriile proprii ale bunului simț.
Mihai BURDUJA
