Viceprimarul PNL al Sucevei, Ovidiu Doroftei, consideră că PDL a dat dovadă de ipocrizie atunci când a contestat Legea votului uninominal pur la Curtea Constituțională a României. Doroftei a făcut aceste declarații după ce Curtea Constituțională a decis cu unanimitate de voturi că această lege este neconstituțională. „Ipocrizia PDL nu are limite. După ce timp de aproape un an pedeliștii au ținut blocat proiectul de lege inițiat de USL, prin care numărul parlamentarilor era redus la 318, pedeliștii au contestat la CCR introducerea votului uninominal pur. Contestația PDL este o dovadă de ipocrizie și politicianism. Este dreptul oricărui grup parlamentar să conteste o lege, dar să nu uităm că cel mai mare susținător al votului uninominal pur a fost Traian Băsescu”, a spus Ovidiu Doroftei. El a arătat că votul uninominal pur a fost pentru multă vreme tema preferată de campanie a lui Traian Băsescu și a PDL. „De fapt, în spatele contestației și motivațiilor demagogice stă teama PDL că va dispărea de pe scena politică. Obiectivul nostru însă este de a da un sistem electoral stabil”, a subliniat viceprimarul Sucevei. El a mai spus că votul uninominal, în forma adoptată de Camera Deputaților în luna mai a.c., este o formulă de vot practicată, exemplul cel mai cunoscut fiind cel din Marea Britanie.
Doroftei consideră că noua lege a votului uninominal îi dă practic alegătorului toată responsabilitatea, în cunoștință de cauză, să-și aleagă deputatul sau senatorul, așa cum își alege primarul sau președintele de Consiliu Județean.
„Efectul pozitiv al acestei formule îl reprezintă constituirea de majorități solide, iar România are nevoie în anii următori de guverne sprijinite de majoritate solidă, astfel încât să nu mai existe trafic de parlamentari și combinațiile de culise”, a declarat Ovidiu Doroftei. El a mai spus că aplicarea unui astfel de sistem de vot va aduce pe scena politică românească partide puternice.
Politic
Doroftei: PDL a dat dovadă de ipocrizie atunci când a contestat Legea votului uninominal pur
