După ce anul trecut a reușit să devină vicecampion mondial de juniori la schi fond pe zăpadă, sportivul Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei Petrică Hogiu se pregătește intens pentru Campionatul Mondial de Schi Fond pe role pentru juniori, competiție ce va avea loc în luna septembrie, în Italia. Fondistul pregătit de Octavian Pungovschi a reușit să se mențină în elita mondială a schiului fond, după ce zilele trecute a urcat de două ori pe podiumul unui concurs de schi fond role, din calendarul Federației Internaționale, ce a avut loc în localitatea germană, Schwarzwald. În prima zi a concursului, Petrică Hogiu a terminat pe poziția a treia cursa de 6,8 kilometri clasic, iar la două zile după a câștigat detașat, la distanță de 26 de secunde de următorul clasat, cursa de cățărare în pantă stilul liber pe distanța de 11,3 kilometri.
„Acest concurs a fost un bun test înaintea mondialelor de juniori, acolo unde ne punem speranțe într-o medalie. Petrică se află într-o formă foarte bună, dovadă fiind și aceste două locuri pe podiumul competiției la care a concurat cu cei care se va lupta și la mondiale, excepție făcând sportivii din Rusia, care n-au participat de această dată”, a declarat antrenorul și directorul CSI Vatra Dornei, Octavian Pungovschi.