Campionatul Național de Alergare Montană

Dorneanul Andrei Leancă a cucerit titlul național de juniori

Andrei Leancă a izbutit să câștige proba de 9 kilometri rezervată juniorilor și să intre în posesia medaliei de campion național
Andrei Leancă a izbutit să câștige proba de 9 kilometri rezervată juniorilor și să intre în posesia medaliei de campion național

În weekendul trecut, pentru a cincea oară consecutiv, municipiul Vatra Dornei a fost gazda finalelor Campionatului Național de Alergare Montană. La startul competiției s-au aliniat aproape 100 de sportivi din țara noastră, concursul contând și drept criteriu de calificare pentru Campionatele Mondiale. Traseul a fost unul dificil, fiind amenajat pe Dealul Negru, cu o buclă de 4,5 kilometri, în mod asemănător cu cel de la Campionatul Mondial de Alergare Montană, ce va avea loc în luna septembrie, în Polonia.
Îmbucurător este că alergătorii suceveni au lăsat și de această dată o impresie frumoasă. Astfel, Andrei Leancă, sportiv legitimat la CSM Dorna Vatra Dornei, a izbutit să câștige proba de 9 kilometri rezervată juniorilor și să intre în posesia medaliei de campion național. Sportivul pregătit de Cristian Prâsneac a confirmat astfel forma bună demonstrată în acest an, încununată cu titlul european la alergare montană și cel național, în proba de 10.000 de metri, pe pistă.
De asemenea, merită remarcată reîntoarcerea în competiții după un an de pauză cauzat de multiple accidentări a titratei Cristina Casandra. Revenirea avea să fie de bun augur pentru Cristina, care, alături de mai tinerele sale colege Ancuța Ivorciuc și Alina Onofrei, a cucerit bronzul pe echipe pentru CSM Suceava, în întrecerea senioarelor.
De puțin a ratat o medalie și Ioana Aurelia Pascar de la LPS Suceava, aceasta încheind pe poziția a patra proba de 4,5 kilometri destinată junioarelor.

Recomandări

Prima medalie pentru România la Mondialele de Înot pentru juniori a fost cucerită de fălticeneanca Daria Silișteanu