Atletism

Dornean pe podium la Crosul Marii Uniri

Constantin Nechita, alături de elevul său, Andrei Leancă
Constantin Nechita, alături de elevul său, Andrei Leancă

În weekendul trecut, municipiul Alba Iulia a găzduit cea de-a 42-a ediție a concursului atletic Crosul Marii Uniri, competiție sportivă organizată an de an în onoarea Zilei Naționale a României. Între cei peste 1.200 de participanți la această competiție s-au aflat și câțiva sportivi de la Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei, antrenați de profesorul Constantin Nichita. Dintre suceveni, cea mai bună performanță a fost reușită de Andrei Leancă, care s-a clasat al doilea în întrecerea rezervată juniorilor III, fiind devansat doar de campionul național en-titre la această categorie de vârstă, Alin Dordea, sportiv legitimat la clubul Mica Romă din Blaj. „Sunt mândru de elevul meu, care a ajuns la sosire foarte aproape de campionul național al probei. Sper ca acest rezultat să constituie un bun punct de plecare pentru obținerea unor performanțe și mai importante”, a declarat profesorul Constantin Nichita.

Recomandări

Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică