DORNA-VATRA sau VATRA DORNEI (IV). „Cele mai multe petreceri, cari se întâmplă aici, Duminica și sărbătorile, se fac la cârciume, unde se încinge danțul între cei tineri, pe când cei mai stătuți se așază la masă, în jurul paharului. Se bea și la Dorna, dar cu cumpătare și nu cu abus…
Iată cum petrec ei: vin, Duminica (căci în zilele de lucru nici vorbă nu poate fi de petrecere), din munți, unde stau toată săptămâna, în orășelul Dorna și, după ce și aici își caută de trebi la preot, la primărie sau la dugheni, se opresc, grupuri, grupuri, pe stradă, în toate părțile, și stau de vorbă, glumind sau spunându-și veștile ce le-au aflat pe unde au fost. Unii se pun pe băncile ce se află dinaintea magaziilor, alții intră în ele pentru a târgui cele de trebuință la vreo nuntă sau vreun botez ca s-a brodit în timpul săptămânii…
La ospățul pe care l-a dat primarul (Vasile Deac), pentru a-și serba realegerea lui, stăturăm până la două din noapte și, cu toate că era vin îndestul, nici un țăran nu ieși amețit. Veselia era, însă, foarte mare. Se jucară diferite danțuri, însoțite de chiuituri caracteristice, cele mai multe glumețe și pline de haz. În ele se deosebea, mai ales, un fruntaș din Dorna, Ioan Nacu Odochianu, om ce are peste 140 de vite și o întindere mare de pădure și fânețe.
Printre danțuri, lăutarii intonară o doină, pe versul căreia, jalnic și tărăgănat, hazliul poet potrivea niște strofe comice, cari contrastau de minune cu melancolia cântecului. Pe întorsătura finală, el întocmi versurile următoare:
Căci, zău, banii de pe muncă
Unde pot ei să-mi ajungă?
Iar din cei de pe hoție
Beau și-mi mai rămân și mie!
Un râs general izbucni și însuși poetul nu și-l putu stăpâni, când ultimul vers se termină”[1].
„În ziua de 18 Iulie (1886), fiind timpul frumos… plecarăm o societate îndestul de numeroasă cu plutele, ca să vizităm Cheile, locul cel mai periculos al plutirei pe Bistrița și cel mai măreț din mărețul curs al acestui șuvoi de munte…
Cătră opt ore, plecarăm, deocamdată în trăsuri, până la Gura Negrei, unde ne aștepta pluta. Calea până la schele urma partea stângă a Dornei și apoi a Bistriței, de la vărsarea celei dintăiu în ea… Drumul merge chiar pe marginea râurilor, încât, la unele cotituri, zărea umbrele noastre fugind pe valuri; privirea, cu totul mărginită din partea stângă, se întindea pe dreapta, peste apele Dornei și ale Bistriței, până la Dealul Negru, care mărginește cursul lor cătră sud… Din dosul lui se ridică mai șters, mai aburos, muntele Calimanul, pe al cărui pisc se întâlnesc, astăzi, hotarele a trei țări, pe care natura le-a unit prin legătura unuia și aceluiași popor, Bucovina, Ardealul și România, dar pe care formațiunile istorice le țin despărțite în trei corpuri deosebite.
Ajunși la Gura Negrei, văzurăm, deodată, desfăcându-se, spre stânga, o parte din cursul Bistriței, care străbate prin o vale largă și măreață, mărginită, de ambele sale părți, cu munți înalți, cari păreau a se întinde la o mare îndepărtare, înaintea noastră, prin muntele Rarăul, deasupra căruia se vedeau, albind ca două coarne uriașe, Pietrile Doamnei.
Pe malul drept al Bistriței se ridică, în Moldova, niște dâmburi de forme foarte curioase, ce păreau ca niște întărituri de cetate, admirabil așezate într-un mic șes ce le desparte de apă și niște munți nalți ce formează un fund al tabloului. Aceste dâmburi se numesc Bâtcele Urtoaei, din care se scurge, ceva mai la vale, pârâul Urtoaea.
Pe malul stâng, în Bucovina, se ridică, în dreptul lor, Bârnărelul, coperit cu o pădure de brazi; dânsul își trage, ca și Bârnarul din Moldova, numele de la bârnele ce se scot din brazii săi. Mai la vale de Bâtcele Urtoaei, începe a se înălța masivul cel mare al Pietrosului, așternut din trei trepte uriașe. Cea din față, de lângă râu, este un dâmb, acoperit cu pășune, și poartă, ca și satul ce se întinde la poalele sale și pârâul ce se scurge din el, numele de Rusca.
Deasupra și dedesuptul lui se înalță, dintr-o vale, un al doilea cat de munți, acoperit în mare parte cu păduri, numit Slapățul; iar al treilea rând, cel mai îndepărtat, închide ca un cadru vaporos încântătoarele forme ce le cuprinde în brațele sale și înalță mult mai sus decât ele pleșuva sa titvă, până în norii ce-l brăzdează cu fulgerele și torentele lor. Cât ține lungul lanț al munților Pietrosului, pe dreapta râului, se înalță, pe stânga lui, mai multe dâmburi mari, purtând numele de Bâtce, din cauza formei lor de moșoroale rotunde. Una din ele se numește Bâtca Vărăriei, din cauză că conține cariere de var; alta poartă numele de Bâtca Dranca…
După ce se sfârșește Pietrosul, începe lanțul Osoiului… Osoiul se sfârșește printr-un dâmb înalt, numit Bogolnicul… După Osoiul, încep munții numiți Sunătorii, probabil din cauza unui ecou, pe care nu l-am putut adeveri… După Sunătorii, încep Zăgărenii, cu pârâul cu același nume, la picioarele căruia se așterne satul Moroșeni, care se întinde pe ambele maluri ale Bistriței; ceva mai departe, dai de satul Călineștii, așezat numai pe partea Bucovinei, în fața muntelui cu același nume, pe când, pe partea Moldovei, înaintează lanțul Zăgărenilor.
[1] A. D. XENOPOL, O călătorie la Dorna, în Bucovina, în Revista Politică, Anul II, nr. 11 / 15 octombrie 1887, pp. 13