DORNA-VATRA sau VATRA DORNEI (III). Emigrația transilvăneană la Vatra Dornei a continuat, desigur, și în deceniile următoare, așa cum a continuat și modelul de viață preistoric, în paralel cu cel istoricizant, impus de austrieci după 1807.
În 30 mai 1790, Gavril, Ioan și Grigore, nepoții câmpulungeanului Gheorghe Dodul, revendică o moșie a bunicului lor, avându-l ca martor pe preotul Mihail Mivovanul din Dorna.
În 10 iunie 1818, bătrânii din satul Dorna, Vasile Cozan, Toader Urdan (80 ani), Ioniță Todorean (90 ani), Gregori Todorean (100 ani), Chirilă Negre și Mihai Pizdele dădeau mărturie că Runcul Dornei este proprietatea Candrenilor, deși, în 16 iunie 1768, „fruntașii satului Dorna” stabiliseră că „acel runc este sătescu, ca să cosească cu toții sau să-l pască cu toți”, la fel ca și munții din partea Ardealului, „adică fănațurile și Netedul, tij Perșan, tij Șuvărosu, tij fața Cucuresii, din vărfu încoace; și munții înșirați și cămpii Tătărașului, și prin dealul lui Frău, și pănă în Măgura Calului, adică scursura apelor încoace, precum Coșna și Cucureasa, și Teșna împuțită, și toate prelucile carele să țăn de hotarul vechi”.
Biserica ortodoxă Sfântul Mihai, cum se numea în 1843, era slujită, în acel an, de doi parohi, Ioan Zurkan și Ioan Chibici, numărul enoriașilor ajungând la 2.384. În 1876, hramul bisericii era Nașterea Maicii Domnului, iar cei 2.377 enoriași erau păstoriți de parohul Mihail Constantinovici și de preotul cooperator Dimitrie Vasilovici. În 1907, comuna bisericească Vatra Dornei, Agestru, Pietroasa, Roș, Gura Negrii, Moroșeni, Șarul Dornei, Chilia, Mireștea, Băliceni, Georgițeni, Rusca și Calinești folosea biserica Nașterea Maicii Domnului, înălțată la Vatra Dornei, în 1749, de Ioan Theodor Callimah Vodă și de Doamna Sa, Zoița, biserica din Agestru, zidită în 1840, cea din Roș, zidită în 1845, cea din Gura Negrii, zidită în 1842, cea din Șaru Dornei, înălțată în 1843, cea din Chilia, ridicată în 1890, cea din Miriștea, datând din 1889 și cea din Georgițeni, sfințită în 1884. Paroh era Constantin Zbiera, născut în 1844, preot din 1871, paroh din 1875, preot cooperator era Dimitrie Georgescu, născut în 1858, preot din 1886, al doilea preot cooperator fiind Ioan Tomoiaga, născut în 1876, preot din 1903, iar cantori, Ioan Piticariu, născut în 1853, angajat în 1897, și Constantin Ionescu, născut în 1875, angajat în 1904.
În Vatra Dornei funcționa, din 1845, o școală de băieți, cu 4 clase, iar din 1846, o școală de fetițe, tot cu 4 clase[1].
În 6 mai 1844, Nechifor Vornicu se angajează să-i facă două plute lui Gheorghe Pascal, ambii fiind din Dorna.
În 4 februarie 1849, generalul-locotenent Ignatz Malkowsky von Dammwalden, comandantul graniței Bucovinei, se afla, în fruntea corpului de armată, la Dorna, pentru a respinge atacurile revoluționarilor maghiari, care ajunseseră până la Mestecăniș.
„Așezarea Dornei pierde întru câtva când te afli în mijlocul ei. Ea câștigă iarăși îndată ce te ridici pe munții ce o înconjură. Astfel, trecând podul Bistriței, te poți urca pe înălțimea cea mai mică din apropierea ei, pe dealul Miriștei, care coboară prăpăstios în apa Bistriței, ce-i udă poalele într-o albie așa de regulată ca și cum ar fi săpată de mână omenească. De pe dânsul se văd ambele râuri, Bistrița și Dorna, cum curg cătră o laltă și se unesc împreună. Din valea Bistriței se vede numai o mică parte, orizontul fiind închis de nalții munți ce se ridică cătră Iacobeni. Dimpotrivă, valea Dornei se vede la o întindere îndestul de mare, cursul ei fiind drept și fără cotituri. De ambele părți ale râului se rădică două șesuri de munți. Cel din dreapta este mai nalt, cu fânațe până aproape de vârf, unde încep pădurile. Acel din stânga, pe lângă care râul este mai râpos, înfățișând ponoase, irugi și stânci rostogolite, acoperit de iarbă numai pe creștetul său și cu totul desgolit de păduri în partea ce vine deasupra orașului. Dorna, curgând pe sub poalele lanțului râpos, lasă în partea ei dreaptă un șes destul de întins, care se suie tărăgănat până în vârful munților ce îl mărginesc. Când te sui pe unul din acele dealuri, se desfășoară o privire din ce în ce mai frumoasă. Natura începe a predomni asupra așezării omenești, care, în curând, nu mai apare decât ca un cuib ascuns în poala munților. Apele Dornei și ale Bistriței șerpuiesc, cu sclipitoarele ei valuri, în văile adânci și Oușorul, muntele cel mai nalt din jurul Dornei, se desfășură pe orizont în toată maiestatea lui; păduri de brazi se aștern ca o manta neagră pe verdea iarbă a imașurilor, râpile și ponoasele, care stricau armonia tabloului, dispar în sânul bogăției nespuse de forme ce se înalță din toate părțile”[2].
[1] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 52, 1876 p. 56, 1907 p. 69
[2] A. D. XENOPOL, O călătorie la Dorna, în Bucovina, în Revista Politică, Anul II, nr. 4 / 1 iulie 1887, pp. 12, 13