Dorna Lactate și consorțiul de firme compus din Mopan, Parisienne a la Vis, Buzdea Com și Sava Cazac vor furniza cornurile și laptele preșcolarilor și elevilor din clasele I-VIII, în cadrul programului guvernamental „Cornul și laptele”. Adică aceleași firme ca și în anul școlar precedent. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Consiliului Județean Alexandru Rădulescu, care a declarat că societățile respective au câștigat licitația electronică încheiată ieri. Rădulescu a precizat că la această licitație doar consorțiul condus de Mopan a avut contracandidat, firma Mediapop Art din Turda, Dorna Lactate concurând de una singură. Laptele va fi livrat la prețul de 64 de bani pe porție, iar cornul la prețul de 30 de bani. Ambele prețuri nu conțin TVA. Vicepreședintele Consiliului Județean a declarat că în cazul în care nu vor fi contestații, contractele vor fi semnate în zilele următoare. Până atunci, o comisie condusă de Alexandru Rădulescu, din care fac parte reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Protecției Consumatorului, ai Direcției Sanitar Veterinare și ai Consiliului Județean va efectua verificări în teren la firmele câștigătoare pentru a vedea dacă sunt respectate condițiile din caietele de sarcini. „Sperăm ca programul să se deruleze în regulă. Noi îl vom supraveghea îndeaproape”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean. În județul Suceava sunt aproximativ 85.000 de beneficiari ai programului „Cornul și laptele”, pentru care se alocă anual în jur de 20 de milioane de lei.
Licitație
Dorna Lactate și un consorțiu condus de Mopan vor furniza laptele și cornul în cadrul programului guvernamental
