„Tatăl meu, Lucian Blaga”este, prin excelență, un efort de recuperare a unui trecut și a unei însemnate personalități a culturii romane.
Incursiuni în memoria personală și în cea colectivă
Era comunistă și marele poet sunt, deopotrivă, personajele acestei incursiuni în memoria personală și în cea colectivă.
Presiunea istoriei nu știrbește însă cu nimic integritatea unei misiuni asumate de autoare cu o tenacitate vecină cu eroismul: aceea a îngrijirii și editării operei lui Blaga, aventura care i-a marcat profund destinul.
Detaliul biografic plin de farmec, evocarea copilăriei cosmopolite și a călătoriilor făcute la maturitate, dezvăluirea delicat-discretă a unor adevăruri mai puțin cunoscute îndulcesc gravitatea șocului prin care a trecut Dorli Blaga cercetând, cu acribie, dosarele de Securitate ale tatălui său.
“Ești vinovat că îți permiți să gândești cu capul tău și nu al altora”
„Caracteristica esențială a acestor documente de Securitate (din toate categoriile) este aceeași ca și la cele sovietice: toate pleacă de la «prezumția de VINOVĂȚIE»… O vinovăție «prefabricată» cu o tematică precisă. Vinovatul trebuia să demonstreze (ceea ce nu putea) că nu este vinovat. În cazul tatălui meu: ești vinovat că ți-ai permis, ca filozof, să regândești lumea și să o așezi într-un sistem gândit de tine, ești vinovat că nu îți renegi sistemul, ești vinovat, ca poet, că nu poți să scrii altfel de poezie decât scrii, că nu accepți să scrii poezie cu temă, sau altfel de teatru… Mai ești vinovat că îți permiți să gândești cu capul tău și nu al altora. Ești vinovat și că nu poți să fii «cumpărat», că îți asumi răspunderea și consecințele atitudinii tale, până la orice limită“.
Sursa: www.libris.ro
